Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 împotriva celor de la U Cluj, astfel trupa lui Mirel Rădoi a reușit să obțină al patrulea succes consecutiv în SuperLigă. Jocul oltenilor l-a mulțumit pe Sorin Cârțu, care este încrezător pentru următoarele confruntări din campionat.
Oltenii au obținut cele trei puncte din confruntarea cu „șepcile roșii” și au avansat pe poziția a treia din clasament, cu 30 de puncte, cel puțin până la meciul CFR Cluj – FC U Craiova. Prestațiile elevilor lui Mirel Rădoi l-au bucurat pe președintele Universității Craiova, însă este dezămăgit că jucătorii nu au reușit să marcheze în prima repriză.
„Sunt trei puncte pe care mi le-am dorit înainte de a începe partida. Am făcut un meci bun, una peste alta, iar în special prima repriză a fost deosebită, dar păcat că nu s-a materializat într-un gol sau două. La modul în care s-au desfășurat ostilitățile puteam să avem avantaj, atunci cursul jocului ar fi fost de altă natură.
Începem să întrăm într-un grafic și v-am spus că mai este până la graficul pe care noi l-am propus și pe care îl dorim la echipă, dar mai sunt puncte de recuperat. Este bine că deocamandată ne exploatăm terenul propriu și câștigăm punctele”, a declarat Sorin Cârțu.
Universitatea Craiova va juca împotriva celor de la CS Ocna Mureș pe stadionul din Zlatna, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Sorin Cârțu a declarat că se așteaptă ca jucătorii albaiulienilor să se autodepășească împotriva „Științei”, însă crede că oltenii trebuie să găsească soluții și să câștige partida din Cupa României Betano.
„Așteptăm în continuare toate meciurile care vor veni cu o altă stare de spirit. Meciul următor este partida din Cupă, care este un alt obiectiv pe care trebuie să îl îndeplinim. Jucăm împotriva unei echipe dintr-o ligă inferioară și trebuie gândit foarte bine și cu mare seriozitate, pentru că vom avea multe impedimente la această partidă.
Începând de la terenul de joc, ambiția jucătorului de categorie inferioară, nocturna și altele, dar dacă ești o echipă mare treci peste ele și trebuie să câștigi”, a spus legenda Universității Craiova.
Mirel Rădoi a reușit să creeze un grup unit la Universitatea Craiova, iar Sorin Cârțu a declarat că tehnicianul „alb-albaștrilor” trebuie să păstreze în continuare aceași atmosferă în vestiar. Președintele formației din Bănie le-a transmis jucătorilor că trebuie să repete lucrurile pozitive din partida cu U Cluj și în următoarele confruntări.
„El se pricepe să creeze acel grup și este foarte bine. Poate este meritul lui și trebuie să conserve acest lucru în continuare. Îmi doresc un antrenor care să fie norocos, nu ghinionist. După toate comentariile care s-au făcut după partida cu Sepsi, astăzi eram la un pas să zicem că nu este norocos, ci ghinionist.
Când avem posibilitatea să materializăm este bine să facem acest lucru, iar asta dă încredere jucătorilor și pe viitor. În etape care urmează este importantă continuitatea, iar ce ai făcut bine în seară aceasta trebuie să faci și la meciurile următoare”, a spus Sorin Cârțu.
Ultimele rezultate înregristate de Universitatea Craiova în campionat l-au adus încredere oltenilor. La finalul partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”, Sorin Cârțu a declarat că „Știința” trebuie să își domine adversarii și nu ar trebui să poardă nicio confruntare din SuperLigă.
„Universitatea trebuie să își domine adversarul, deoarece are calitate și un lot foarte bun de jucător, iar echipa trebuie să își domine adversarul în maniera din această seară. Din punctul meu de vedere, știind ce înseamnă acest club și echipa pe care o avem, Universitatea Craiova nu ar trebui să piardă niciun meci pe parcursul unui campionat, dar asta nu înseamnă doar victorii. Putem să fim peste toate echipele”, a declarat Sorin Cârțu.