Vizibil emoționat, Sorin Cârțu a fost așteptat la lojă de foști mari fotbaliști ai Craiovei, printre care Aurel Beldeanu, Costică Donose, Gabi Boldici, Nicolae Negrilă. Fostul mare jucător și antrenor al oltenilor a primit, de asemenea, un cadou surpriză: un tort care să marcheze împlinirea vârstei de 68 de ani.
Totodată, Cârțu a ținut un discurs la microfon înainte de meci, explicându-le suporterilor ce înseamnă pentru el Universitatea Craiova și urându-le succes fotbaliștilor de pe teren. Tot astăzi, FANATIK publica un interviu exclusiv cu Sorin Cârțu, în care acesta recunoștea că așteaptă victoria Craiovei în fața rivalei Dinamo, drept cadou de ziua sa.
”Da, pentru mine orice moment în care Universitatea joacă cu Dinamo, FCSB sau alte alte echipe este un prilej de bucurie și aștept să îmi îmbuneze ziua respectivă printr-un rezultat pozitiv. Așa este și partida cu Dinamo, mai ales că se știe foarte bine antagonismul care este între Universitatea și Dinamo.
Dacă ești un tip cu spiritul Universității în tine ai întotdeauna antagonismul ăsta și știm foarte bine că face parte din rivalii tăi. Obligația este ca atunci când joci pe teren propriu să faci posibil ca spectatorul să nu plece niciodată de pe stadion”, a explicat Sorin Cârțu. În urmă cu un an, Sorin Cârțu decidea să iasă din fotbal.
Renunța în acel moment la funcția de președinte la Universității Craiova, însă a rămas alături de FANATIK SUPERLIGA, unde este analist. Fostul mare fotbalist și-a justificat în acel moment retragerea, în cadrul unei conferințe de presă. ”Am ținut neapărat să anunț, e un eveniment în viața mea. Nu vrea să se facă nu știu ce comentarii, sigur vor ieși polemici. Dar ca respect pentru mine, pentru ce am însemnat eu în fotbalul românesc, și ceea ce însemn, luați de bună ceea ce transmit.
Am decis să ies din fotbal și adevăratul motiv pentru ca-l fac… Sunt peste 55 de ani pe care-i am în fotbal, am trecut prin toate trăirile și stările, de fotbalist, antrenor și în ultimii 4 ani jumătate de conducător”, declara Sorin Cârțu. Se pare că ”Sorinaccio” se săturase în acel moment de viața intensă pe care o presupune viața de om de fotbal.
”Vreau să intru în zona mea de confort, să mă scol când vreau, să fac plajă, să citesc, să fac rebus, să văd filme, să mă întâlnesc cu prietenii, să stau cu nepoții de la București. Cu ăsta de la Craiova stau mai tot timpul. Nu plec, unde să plec? Vă jur că mâine dacă voiam să fiu în altă zonă, sunt prieteni care mi-au propus să fiu undeva.
Nu mă interesează, eu nu mă duc la președinte la altă echipă. Am făcut cât am putut ca antrenor. Nu puteam să fiu antrenor doar în Craiova, era clar că trebuie să te miști. Singurul regret în antrenorat e că în 16 ani, pe lângă adversari, m-am bătut și cu sănătatea, cu adversarul ăla de Hepatica C. În cei 16 ani de suferință cu Hepatica C, puteam să dau mult mai mult”, a completat Cârțu.
Cariera de fotbalist a lui Sorin Cârțu se leagă de Universitatea Craiova, formație pentru care a evoluat în perioada 1973-1989 și pentru care a marcat 107 goluri în 283 de partide. Ca și antrenor, Sorin Cârțu se poate lăuda cu experiențe plăcute la Universitatea Craiova, Steaua București, CFR Cluj sau FC Timișoara.