News

Soția bărbatului dispărut din Vâlcea, pe care procurorii o acuză că l-a ucis şi a scăpat de cadavru, oferă o recompensă pentru găsirea lui

Un bărbat din Vâlcea, dispărut fără urmă, ar fi fost ucis de familia sa care oferă 10.000 de euro recompensă pentru găsirea lui
19.02.2024 | 20:03
Sotia barbatului disparut din Valcea pe care procurorii o acuza ca la ucis si a scapat de cadavru ofera o recompensa pentru gasirea lui
Fosta soție a profesorului dispărut din Vâlcea anunță recompensă de 10.000 de euro pentru informații despre dispariția bărbatului. Sursa foto: Antena 3 CNN
ADVERTISEMENT

Recompensă de 10.000 euro în cazul bărbatului din Vâlcea dispărut fără urmă. Fiul și fosta soție a bărbatului sunt acuzați că l-ar fi ucis și că trupul său a fost ascuns.

Apar detalii noi în cazul profesorului dispărut din Vâlcea

Femeia și fiul cel mare au fost plasați sub control judiciar, pe care vor ca autoritățile să-l ridice. Cererile lor au fost respinse de judecători, iar între timp, anchetatorii au ordonat efectuarea unor evaluări psihiatrice și a unor analize comportamentale pentru cei doi.

ADVERTISEMENT

Marian Claudiu Bălan ar fi avut acum 49 de ani, dacă ar fi fost încă în viață, dar procurorul care investighează acest caz misterios al profesorului din Vâlcea, dispărut fără urmă din aprilie 2020, crede că acesta a fost ucis de soție și cei doi copii, care ar fi scăpat de cadavru.

Un caz similar a fost și cel al polițistului Cristian Cioacă și a soției sale, Elodia Ghinescu, în vara anului 2007. Femeia a fost dată dispărută, iar Cioacă a fost condamnat definitiv pentru uciderea ei, deși cadavrul nu a fost găsit niciodată.

ADVERTISEMENT

Mamă și fiu, principalii suspecți pentru uciderea tatălui

În cazul din Vâlcea, fiul cel mic avea sub 13 ani când tatăl său a dispărut, în timp ce cel mare avea 15 ani și 4 luni. După ce un membru al familiei profesorului a anunțat poliția în 2021, anchetatorii au început investigațiile.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, fosta soție a bărbatului, care a reușit să divorțeze în absența acestuia, și fiul cel mare au fost reținuți pentru 24 de ore. După eliberarea lor din arest, cei doi au fost plasați sub control judiciar timp de două luni, însă pe 8 februarie, procurorul de caz a prelungit această măsură cu încă 60 de zile.

ADVERTISEMENT

Femeia acuzată a pus la bătaie 10.000 de euro drept recompensă

Atât fosta soție cât și fiul cel mare al profesorului au solicitat Tribunalului Vâlcea ridicarea măsurii preventive.

„În motivarea plângerii, în esență, petenta inculpată a arătat că nu se face vinovată de infracțiunile de care este acuzată, că măsura prelungirii controlului judiciar a fost luată nejustificat și neproporțional față de scopurile urmărite, întrucât la fel ca la momentul inițial în care a fost dispus controlul judiciar, respectiv 15.12.2023, cât și în prezent, nu reprezintă un pericol de a se sustrage de la urmărirea penală, s-a prezentat cu promptitudine la fiecare solicitare a organelor judiciare, a colaborat de fiecare data cu acestea, nu a încercat si nici nu a contactat vreodată niciuna din persoanele indicate prin prima ordonanță emisă de procuror.”, se arată în motivarea celor doi inculpați.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, Tribunalul a respins cele două cereri, astfel că soția și fiul lui Marian Claudiu Bălan sunt obligați să rămână în județul Vâlcea încă două luni, fără să ia legătura cu martorii din dosar și trebuie să se prezinte la poliție ori de câte ori sunt chemate.

În paralel, femeia a anunțat că oferă o recompensă de 10.000 de euro pentru cei care pot oferi informații despre dispariția bărbatului. De partea cealaltă anchetatorii cercetează în detaliu această dispariție și mai mulți martori vor fi audiați în acest dosar.

 

ADVERTISEMENT