Sportul Studențesc este unul dintre cluburile de tradiție din fotbalul românesc. FANATIK a prezentat pe larg situația fostei echipe a lui Vasile Șiman și se pare că suporterii au reușit să găsească în cele din urmă o soluție.
FANATIK a stat de vorbă cu Constantin Cucu, președintele Asociației Suporterilor Sportul Studențesc și cu Felix Pîngă, avocatul care s-a bătut în ultimii ani pentru ca acest club să renască: „Sărbătorim 108 de istorie a Sportul Studențesc, din păcate fără domnul Mac Popescu. Cu ocazia asta vom avea și un moment în memoria dânsului pe stadionul Regie”.
Din păcate, Mac Popescu, unul dintre cele mai importante nume din istoria acestui club, a decedat în urmă cu patru luni și nu a mai apucat să asiste la această sărbătoare: „Aniversăm așa cum am făcut-o în ultimii ani faptul că Sportul Studențesc împlinește o vârstă venerabilă. Pe 11 februarie celebrăm 108 ani. Este o sărbătoare umbrită de pierderea celui care a fost unul dintre vectorii clubului în ultimii 50 de ani, domnul Mac Popescu”, a declarat avocatul asociației suporterilor, Felix Pîngă.
Suporterii au însă o promisiune pentru regretatul Mac Popescu: „Vrem să însă să ducem visul mai departe și dorința dânsului de a readuce Sportul în iarbă. Am făcut un contract de asociere cu un club care aparține unui fost jucător al Sportului, Răzvan Ilie. Este vorba despre Sportul D&A, echipă înscrisă în liga a patra. Mai are o echipă înscrisă în liga a cincea”.
Felix Pîngă a precizat care sunt următorii pași pentru ca Sportul Studențesc să reapară în fotbalul românesc: „Am făcut cerere către AMFB să participe în liga a patra sub denumirea de Asociația Sportul Studențesc în baza contractului pe care îl avem. Ei însă ne-au redirecționat către FRF, care urmează să emite avizul.
După ce vom prezenta în plenul Adunării Generale al Asociației această idee chiar la acest eveniment. Dacă majoritatea va fi de acord, luni urmează să depunem actele la federație. Dacă totul va fi bine, anul viitor Sportul va fi înscrisă în liga a patra.
Deocamdată jucăm cu emblema asociației. În ceea ce privește sigla situația e mai complicată. Una este a societății defuncte a domnului Șiman, iar cealaltă stemă se află la Clubul Sportiv Sportul Studențesc. Această siglă noi am înregistrat-o la OSIM și le-am lăsat-o”.
Clubul Sportiv Sportul Studențescu nu se va implica însă în acest nou proiect: „Din păcate nu putem colabora cu ei. Am avut aproape doi ani de discuții, am adus posibili investitori și pe cei de la Academia Germană care dețin stadionul Regie.
Acest club nu a fost niciodată definit de performanță. Noi am fost un club definit de sport, sănătate, fair-play, academie și pe noi ne interesa mai mult atragerea copiiilor. Noua echipă are șanse foarte mari să joace în Regie. Acuma federația va decide.
Noi deja avem o strategie și patronul Răzvan Ilie este dispus la colaborări. Avem discuții cu jucători și echipa ar putea să aibă ca obiectiv în sezonul viitor promovarea în liga a treia. Noi avem foarte multe persoane dispuse să investească dar vor să vadă că am făcut noi primul pas”.
La evenimentul care va avea loc pe stadionul Regie, duminică, 11 februarie ora 13:00, vor fi prezente nume grele ale „studenților”: „Vor veni la aniversare mai multe personalități ale Sportului Studențesc. Domnul Mircea Rădulescu va fi prezent, Costin Curelea, mai mulți jucători din ‘Gașca Nebună’, o parte dintre cei din generația ’84. Marius Șumudică ne confirmase prezența, însă apoi a semnat în Turcia”.
Forul condus de Răzvan Burleanu va trebui să rezolve situația celor de la Sportul în maxim o lună: „Deci noi vom depune cererea la FRF și apoi ei sunt obligați să o soluționeze în termen de 30 de zile. Noi avem deja dosarul pregătit. La acest eveniment va fi prezentat suporterilor, iar dacă ei își dau acordul vom face toate demersurile”.