Sport

Știrile zilei din sport, miercuri, 1 decembrie. Dennis Man a avut o singură ocazie în meciul cu Brescia

FANATIK vă prezintă în amănunt cele mai importante știri din sport ale zilei de miercuri, 1 decembrie. Informații de ultimă oră, rezultate, declarații, totul doar în știrile zilei din sport.
Stirile zilei din sport miercuri 1 decembrie Dennis Man a avut o singura ocazie in meciul cu Brescia
Șutul lui Dennis Man a fost scos de Joronen
ADVERTISEMENT
01-12-2021
21:53

Un singur șut pe poartă pentru Man în 60 de minute

Echipa Parma a fost învinsă de Brescia, pe teren propriu, cu 1-0, în etapa a 16-a din Serie B, și rămâne pe locul 14, cu 18 puncte, în timp ce oaspeții au urcat pe primul loc, cu 30 de puncte.

Singurul român prezent pe teren a fost atacantul Dennis Man. Titular la primul meci al lui Giuseppe Iachini pe banca tehnică a gazdelor, fostul jucător al FCSB a avut o prestație mai degrabă modestă. De altfel, a fost înlocuit după o oră cu polonezul Adrian Benedyczak.

Iachini l-a relansat ca titular după mai multe săptămâni în care a fost scos din joc. Apare foarte puțin: are o singură șansă, în care atinge poarta. Mișcarea lui însă a fost foarte ștearsă”, a scris tuttomercatoweb.com, care l-a notat cu 5.

Pus în noul rol de atacat secund, s-a chinuit să își găsească o poziție. Singurul moment în care a apărut în meci a fost faza în care l-a scos de joc prin Cistana și a șutat puternic, făcându-l pe Joronen să aibă o super intervenție!”, a menționat parmalive.com, care i-a dat tot 5.

01-12-2021
20:25

WTA, decizie radicală în cazul lui Shuai Peng. Competițiile din China au fost suspendate

Steve Simon, CEO-ul WTA, a anunțat decizia de a suspenda toate competițiile din China până în momentul în care nu începe o investigație amănunțită în privința jucătoarei Shuai Peng, cea care l-a acuzat pe vicepremierul Chinei de viol:

„Oficialilor chinezi le-a fost acordată ocazia de a încheia cu cenzura și de a pune la dispoziție dovezi verificabile care să ateste că Shuai Peng e liberă să vorbească fără interferențe ori intimidare. Conducătorii Chinei nu au făcut niciun demers în acest sens, nici în a începe o investigație pe urmele acuzației făcute de Shuai Peng.

Am dubii serioase că e liberă, în siguranță și nu constituie subiectul cenzurii, a coerciției și a intimidării. Nu e acceptabil și nu poate deveni acceptabil.

Dacă oameni cu putere astupă vocile femeilor și mătură sub preș acuzațiile de abuz sexual, atunci baza pe care s-a fondat WTA – egalitate pentru femei – ar suferi o lovitură imensă. Nu pot lăsa ca lucrul acesta să se întâmple jucătoarelor din WTA”.

 

01-12-2021
19:52

Doliu în rugby. Siobhan Cattigan a murit la doar 26 de ani

O veste extrem de tristă cutremură lumea rugby-ului. Jucătoarea scoțiană Siobhan Cattigan s-a stins din viață la doar 26 de ani, din cauze pe care familia nu a dorit să le dezvăluie. Cunoscută în special sub numele de Shibby, aceasta și-a făcut debutul în tricoul echipei naționale la ediția din 2018 a turneului celor Șase Națiuni și a adunat ulterior 19 selecții.

Shibby a fost o parte importantă a echipei de rugby County timp de mulți ani și vă fi extrem de dor de toți cei din club. Dragostea noastră, gândurile & condoleanțe sincere sunt cu familia lui Shibby în aceste momente devastatoare.

Sperăm foarte mult că intimitatea lor vă fi respectată de toată lumea în timp ce se confruntă cu pierderea lor tragică. Ea a fost esențială pentru dezvoltarea rugby-ului feminin în cadrul clubului & o sursă de inspirație pentru fetele din secțiunea de tineret.

Siobhan a fost cel mai recent implicată în echipa de calificare pentru Cupa Mondială de Rugby 2021 din Europa, unde a ieșit de pe bancă în prima victorie a Scoției din turneu împotriva Spaniei”, a transmis reprezentanții clubului Stirling County, la care tânăra era legitimată.

01-12-2021
17:31

Antrenorul oltenilor crede că este un atu faptul că joacă acasă

Universitatea Craiova joacă joi, de la ora 20:30, împotriva lui ACSO Filiași în sferturile de finală ale Cupei României. Echipa din Liga 3 fusese desemnată gazdă la tragerea la sorți, dar Stadionul „Orășenesc” nu are instalație de nocturnă.

Ca urmare, partida a fost mutată pe arena „Ion Oblemenco” din Craiova. Conform regulamentului, „jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării”.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității a precizat care este obiectivul echipei sale. „Avem un singur obiectiv, să câştigăm meciul şi să mergem mai departe pentru a încerca să câştigăm trofeul. Eu nu văd meciul ca pe unul care ne-ar aduce moral, ci ca pe un meci oficial ca oricare altul.

E clar că este un atu pentru noi faptul că jucăm acasă. În plus, jucăm împotriva unei echipe din Liga a 3-a… deci, indiferent de jucătorii care vor intra în teren, trebuie să se vadă o diferenţă foarte mare faţă de adversar.

Suntem echipa care avem nivelul cel mai mare din Cupa României, dar favoriţi nu suntem. În fotbal se poate întâmpla orice. Trebuie să ne respectăm, să câştigăm meciul cu Filiaşi şi să trecem mai departe”, a spus Laurențiu Reghecampf.

01-12-2021
15:08

Sergio Ramos resimte oboseală după primul meci ca titular la PSG

Fundașul spaniol Sergio Ramos, transferat de PSG în iulie ca jucător liber de contract, după ce Real Madrid nu a dorit să-i prelungească angajamentul, a jucat duminică primul lui meci pentru gruparea franceză.

El a fost titular în partida din deplasare, cu Saint Etienne, câștigată de oaspeți cu 3-1, dar perioada lungă de inactivitate a avut efecte asupra fundașului spaniol.

Ca urmare, el nu va evolua în meciul pe care echipa antrenată de Mauricio Pochettino îl va juca, de la ora 22:00 a României, pe teren propriu, cu Nice, în etapa a 16-a din Ligue 1.

Ramos este foarte fericit. Ultimele 15 minute din partida de duminică au fost dificile pentru el. Este mai obosit decât în mod normal, după o perioadă lungă în care nu a jucat. Vom vedea mâine (n.r. – azi) dacă va fi pregătit să joace”, spunea, marți, Mauricio Pochettino.

În afara lui Sergio Ramos, vor mai absenta Neymar (după o accidentare la glezna stângă, care îl va ține pe bară între 6 și 8 săptămâni), Georginio Wijnaldum, Ander Herrera și Julian Draxler. În schimb, din lot face parte și Messi.

01-12-2021
12:45

Derby-ul din Bundesliga Borussia Dortmund – Bayern Munchen se joacă cu porțile închise

Oficialii clubului Borussia Dortmund a anunțat că toate cele 67.000 de bilete pentru meciul cu Bayer Munchen din etapa a 14-a au fost anulate. Astfel, derby-ul Bundesligii, de sâmbătă, se va juca cu porțile închise.

Administratorii clubului din Dortmund au menționat că decizia a fost luată pentru ca fanii să afle din timp acest lucru, în contextul în care autoritățile vor anunța în zilele următoare închiderea stadioanelor din cauza evoluției alarmante a pandemiei de coronavirus.

”O reducere a capacității stadioanelor cauzată de pandemie, din partea guvernului, este așteptată în următoarele zile. De îndată ce se ia o decizie politică ce permite ocuparea stadioanelor în regiunea Rhine-Westphalia și avem informații de încredere în acest sens, vă vom informa de noua modalitate de a cumpăra bilete”, au transmis oficialii Borussiei Dortmund, citați de Kicker

01-12-2021
11:36

Johanna Konta se retrage din tenis

Jucătoarea britanică de tenis Johanna Konta, locul 113 WTA, a anunțat că își încheie cariera, după ce în ultimii ani s-a confruntat cu probleme medicale la genunchi.

”Recunoscătoare, acesta este cuvântul pe care probabil l-am folosit cel mai mult în timpul carierei mele și este cuvântul care cred că explică cel mai bine acest sfârșit. Cariera mea de jucătoare s-a încheiat și sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit”, a declarat Konta, conform The Guardian.

Johanna Konta, în vârstă de 30 de ani, este cea mai de succes jucătoare britanică din ultimele două decenii, ajungând pe locul 4 în clasamentul WTA în 2017, jucând trei semifinale de Grand Slam și câștigând Miami Open în 2017. La începutul acestui an, ea a câștigat al patrulea titlu WTA din carieră la Nottingham.

01-12-2021
10:32

Fostul internațional englez Ray Kennedy s-a stins din viață

Fotbalul englez este în doliul. Fostul internațional Ray Kenedy a murit la vârsta de 70 de ani. Triplul câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Liverpool suferea de parkinson din 1984.

Ray Kennedy a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai ”cromoranilor” pentru care a evoluat vreme de opt sezoane, între 1974 și 1982, dar și al lui Arsenal, club la care s-a format și pentru care a jucat între 1968 și 1974.  

Trecerea în neființă a fostului mijlocaș a fost anunțată de FC Liverpool într-un comunicat, citat de AFP. Lansat în fotbal de Arsenal, cu care a câștigat un titlu și Cupa Angliei în 1971, Kennedy s-a consacrat în tricoul rivalei Liverpool alături de care a câștigat cinci titluri de campion, de trei ori Cupa Campionilor Europeni și o Cupă UEFA.

Pentru echipa națională a Angliei, cu care a participat la turneul final al Campionatului European din 1984, Kennedy a bifat 17 partide și a marcat trei goluri.

01-12-2021
09:04

Acuze dure după ce Messi a câștigat al 7-lea Balon de Aur

Fostul internațional francez Patrice Evra îi acuză pe jurnaliștii de la France Football de corupție, după ce Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur 2021.

”Îmi pare rău foarte rău pentru Lewandowski. Oamenii de la France Football au trebuit să vină cu un trofeu pentru el pentru că se simțeau vinovați. Ei știu că asta este corupție. Oamenii trebuie să deschidă ochii! Nu sunt genul de persoană care ar trebui să spună cine merită un premiu și cine nu.

Dar toată lumea scrie în comentarii: jaf, jaf, jaf. Oamenii nu sunt de acord cu această alegere. Sunt sigur că dacă fanii ar fi votat cine ar fi trebuit să câștige Balonul de Aur între Messi sau Lewandowski, polonezul ar fi câștigat. Care este interesul pentru fotbal? Fanii. Trebuie să auzim de la ei și să dăm explicații.

Precizez că nu-l urăsc pe Messi. Îmi spun unii că am pierdut trei finale ale Ligii Campionilor împotriva lui și pentru asta îl urăsc, dar nu este cazul. Nu trebuie să lipsim de respect Barcelona pentru că am pierdut finala împotriva lor. Xavi și Iniesta ar fi meritat Balonul de Aur, dar i-a fost dat lui Messi.

Unii mai spun: ‘Cristiano este prietenul tău, de aceea îl urăști pe Messi’. Nu vreau să vorbesc cu voi băieți. Dacă nu mă placi, nu-mi pasă. Mintea ta nu este suficient de deschisă, ești concentrat doar pe dragostea pentru jucătorul tău. Dacă iubești pe cineva, îl protejezi astfel încât să nu înțelegi niciodată mesajul meu.

Mesajul meu este împotriva corupției masive organizate în fotbal. Messi a avut un sezon grozav. Dar Lewandowski a fost cel mai bun anul acesta. Ceea ce îmi place la Messi este că ‘ucide’ nu doar pe teren, ci și în afara terenului.

Messi a luat Balonul de Aur și i-a spus lui Lewandowski: ‘Robert, ar fi trebuit să-l câștigi anul trecut’. Dar anul acesta, Leo? Băieți, deschideți ochii. France Football, avem nevoie de răspunsuri. Robert, îmi pare rău că ai fost jefuit din nou”, a spus Evra într-o filmare postată pe rețelele de socializare.

Fostul fundaș de la Manchester United și Juventus Torino este nemulțumit și de faptul că Gianluigi Donnarumma afost ales cel mai bun portar: ”De ce nu Edouard Mendy? Bineînțeles pentru că este african. Africa a avut întotdeauna un loc mic, dar din fericire lucrurile se schimbă”.

01-12-2021
05:43

LeBron James, în izolare după ce a fost depistat cu coronavirus

Baschetbalistul echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a fost testat pozitiv la Covid-19 înaintea partidei cu Sacramento Kings.

Oficialii echipei din NBA au anunțat că starul de 36 de ani, care este vaccinat, a intrat în protocolul stabilit înainte de începerea sezonului și a intrat în izolare. Ja,es a primit testul pozitiv în dimineața meciului de la Sacramento, iar Lakers i-au asigurat revenirea în siguranță la Los Angeles.

Conform protocolului, LeBron James va absenta cel puțin 10 zile, cu excepția cazului în care va avea două teste negative la 24 de ore distanță. Starul lui Lakers, care a evoluat doar în 11 din cele 22 de meciuri programate până acum, este la a patra absență din acest sezon și va rata 6 partide.

01-12-2021
05:36

Jose Pekerman, noul selecționer al Venezuelei

Tehnicianul argentinian Jose Pekerman, în vârstă de 72 de ani, a fost numit la conducerea tehnică a naţionalei Venezuelei, care deja a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022.

”Ştiu că sunt în locul potrivit. Avem o idee în comun: să lăsăm o amprentă”, a declarat Pekerman, care a preluat conducerea tehnică a singurei echipe sud-americane care nu a participat niciodată la o Cupă Mondială şi care are ca obiectiv calificarea la turneul final din 2026.

Pekerman a antrenat Argentina între 2004 şi 2006, iar la Cupa Mondială din Germania a ajuns în sferturile de finală. El a pregătit şi naţionala Columbiei, din 2012 până în 2018, ajungând şi cu această reprezentativă în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, în 2014, fază în care a fost învinsă de Brazilia, ţara gazdă.

Noul selecţioner îl înlocuieşte pe venezuelanul Leo Gonzalez, interimar pentru scurt timp după demisia din august a portughezului Jose Peseiro, care şi-a reziliat contractul din cauza unor salarii neplătite.

Germania s-a calificat în semifinalele Cupei Davis

Lipsită de Alexander Zverev, locul 3 ATP, câştigătorul Turneului Campionilor, Germania a învins, la Innsbruck, cu scorul de 2-1, echipa Marii Britanii şi s-a calificat în semifinalele Cupei Davis pentru prima dată din 2007.

În primul meci, Daniel Evans, locul 25 ATP, l-a întrecut, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Peter Gojowczyk, locul 86 ATP, în numai 55 de minute de joc. Egalarea a fost reuşită de Jan-Lennard Struff, locul 51 ATP, după partida de două ore câştigată împotriva lui Cameron Norrie, locul 12 ATP, scor 7-6 (6), 3-6, 6-2.

ADVERTISEMENT

Calificarea s-a jucat la meciul de dublu, în care Kevin Krawietz şi Tim Puetz au câştigat un meci de două ore cu Joe Salisbury şi Neal Skupsky, scor 7-6 (10), 7-6 (5). În penultimul act, Germania va da piept cu învingătoarea din întâlnirea Rusia – Suedia, programată joi, 2 decembrie.

Şi pe partea cealaltă a tabloului se cunoaşte o semifinalistă, Croaţia, care a trecut, cu 2-1, de Italia. Adversarii croaţilor vor fi cunoscuţi după meciul Serbia – Kazahstan, care va avea loc miercuri. Semifinalele Cupei Davis sunt programate vineri, 3 decembrie, iar finala, duminică, 5 decembrie.

ADVERTISEMENT