News

Studiu: Tromboza, mai frecventă după infectarea cu Covid decât după vaccinare

Cheagurile de sânge au risc mai mare de formare în corpul uman în urma unei infecții cu Covid, decât în urma unei vaccinări, este rezultatul unui studiu efectuat de cercetătorii britanici.
27.08.2021 | 15:12
Studiu Tromboza mai frecventa dupa infectarea cu Covid decat dupa vaccinare
ADVERTISEMENT

Peste 29 de milioane de persoane din Regatul Unit au luat parte la acest studiu, efectuat de cercetători de la Universitatea din Oxford. Vaccinurile pe care le-au selectat pentru realizarea experimentului sunt: AstraZeneca și Pfizer, deoarece, potrivit Agenției Europene a Medicamentului (EMA) acestea ar fi provocat cele mai multe cazuri de tromboze în urma administrării lor.

Studiul a fost publicat în British Medical Journal (Jurnalul Medical Britanic). Concluzia oamenilor de știință este aceea că au descoperit că la fiecare 10 milioane de persoane pozitive cu Covid, 934 ar fi dezvoltat cheaguri de sânge, iar la fiecare 10 milioane de persoane vaccinate cu Astrazeneca sau Pfizer, doar 107 oameni s-au ales cu cheaguri de sânge.

ADVERTISEMENT

Totul s-a desfășurat pe parcursul a 28 de zile, oamenii de știință urmărind câți participanți au murit din cauza trombozelor, dar și câți au decedat în timpul spitalizării din cauza Covid. Experții au analizat datele lor din fişe medicale electronice, din perioada 1 decembrie 2020 şi 24 aprilie 2021.

”Fișele medicale eletronice au înregistrarea detaliată a vaccinărilor și infecțiilor. Cu ajutorul lor am reușit să efectuăm o evaluare robustă a acestor vaccinuri și să facem o comparație cu riscurile apărute în urma infecției cu Covid”, a declarat pentru DailyMail Julia Hippisley-Cox, unul dintre cei care au luat parte la realizarea cercetării.

ADVERTISEMENT

Cercetător: ”Oamenii ar trebui să solicite asistență medicală”

Julia Hippisley-Cox, unul dintre cei care au luat parte la realizarea cercetării îi sfătuiește pe oameni să meargă la medic dacă se simt rău atât în urma vaccinării, cât și în timpul infectării cu Covid-19.

”Oamenii ar trebui să fie conştienţi de aceste riscuri crescute după vaccinarea anti-COVID-19 şi să solicite asistenţă medicală imediat dacă dezvoltă simptome, dar, de asemenea, să ştie că riscurile sunt considerabil mai mari şi pe perioade mai lungi de timp dacă sunt infectaţi cu SARS-CoV-2”, a mai declarat Julia Hippisley-Cox.

ADVERTISEMENT

De asemenea, un alt cercetător, Dr. Peter English, expert în boli transmisibile, a spus că virusul SARS-COV, la fel ca alte boli grave, poate provoca atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale.

”Cercetarea noastră arată clar că acese efecte pot avea loc mai mult din cauza coronavirusului, decât din cauza vaccinării. Vom încerca să acumulăm tot mai multe date pentru a vă oferi mai multă încredere. Vrem să aflăm și ce vaccinuri ar trebui adminsitrate în funcție de vârsta și sexul beneficiarului”, a mai spus Peter English.

ADVERTISEMENT

AstraZeneca, cel mai controversat vaccin anti-Covid

În prezent, în Marea Britanie se administrează AstraZeneca persoanelor cu vârste sub 40 de ani, după ce au fost descoperite cazuri de tromboze multiple în urma administrării lui. Această măsură s-a implementat, mai exact, după moartea unei jurnaliste BBC de 44 ani, Lisa Shaw. I s-au descoperit un cheag de sânge în zona creierului, în urma vaccinării cu AstraZeneca.

”Era o colegă de încredere, un prezentator strălucit, un prieten minunat, o soție și o mamă iubitoare. Îi plăcea să fie la radio și era iubită de publicul nostru. Am pierdut pe cineva special care a însemnat foarte mult pentru mulți oameni”, o descriu colegii de redacție.

Vaccinul AstraZenecaa reprezentat un subiect controversat la un moment dat. Pe seama sa au fost puse mai multe cazuri de tomboză.  Agenţia Europeană a Medicamentului a decis însă că aceste cazuri sunt extrem de rare şi a dispus continuarea vaccinării cu acest tip de ser.

”Informaţiile disponibile în acest stadiu indică faptul că numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pe ansamblul populaţiei”,  a transmis Agenția Europeană.

ADVERTISEMENT
Tags: