News

Tânăr de 23 de ani, reținut pentru agresiune. Acesta și-a bătut părinții și avea deja un ordin de restricție

Un tânăr de 23 de ani din Brașov a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat părinții. Tânărul avea deja un ordin de restricție pe numele său
30.04.2023 | 15:07
Tanar de 23 de ani retinut pentru agresiune Acesta sia batut parintii si avea deja un ordin de restrictie
Mai multe dosare penale deschise de Poliția Română în aceste zile. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în Brașov, acolo unde tânărul de 23 de ani și-a agresat părinții în condițiile în care instanța îl obligase să părăsească locuința acestora.

Reținut după ce și-a agresat părinții

Potrivit IPJ Brașov în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 21.00, tânărul de 23 de ani, după ce consumase băuturi alcoolice, a mers la locuința părinților unde i-a luat la bătaie. Potrivit sursei citate, acesta ar fi distrus un coș de rufe, cu care și-a lovit tatăl în mod repetat.

ADVERTISEMENT

Decizia de reținere a fost luată de forțele de ordine în condițiile în care instanța îl obligase să părăsească locuința părinților. Pe numele acestuia exista deja un ordin de restricție, neavând voie să se apropie de părinții săi la mai puțin de 100 de metri.

Dosar penal pentru un bărbat care și-a dat fiica dispărută

Un alt caz ciudat s-a petrecut în județul Bacău. Acolo, polițiștii au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat după ce și-a dat dispărută fiica de 18 ani, însă aceasta s-a prezentat la Poliție și a spus că a fost bătută de către tatăl ei. Mai mult, autoritățile au emis și un ordin de restricție pe numele acestuia.

ADVERTISEMENT

Potrivit Inspectoratului Poliție Județeană Bacău, familia unei tinere de 18 ani din municipiu a anunţat, în data de 20 aprilie, dispariţia fetei plecate de acasă. Poliția a început căutările acesteia, iar șase zile mai târziu, familia a acceptat mediatizarea cazului pentru ca publicul să ajute la găsirea fetei.

Când a aflat că este căutată de către autorități, tânăra s-a prezentat la poliție unde a declarat că a plecat de acasă pentru că a fost bătută de către tatăl ei. ”În baza probelor administrate şi a evaluării riscului, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva tatălui, totodată întocmindu-se un dosar penal, sub aspectul săvârşitii infracţiunii de violenţă în familie”, a transmis IPJ Bacău.

ADVERTISEMENT

Dosar penal pentru o bătaie în trafic

În urmă cu două zile poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu după ce presa locală a publicat imagini cu o bătaie în trafic petrecută în Târgu Jiu. Aceștia au deschis un dosar penal după ce în imagini se poate observa cum cei doi bărbați îşi împart pumni şi picioare timp de câteva minute.

Potrivit presei locale, scandalul ar fi pornit din cauză că un şofer nu a acordat prioritate la o trecere pentru pietoni. Autoritățile i-au identificat pe cei doi implicaţi în scandal, fiind vorba despre un bărbat de 37 de ani şi unul de 43 de ani. Cercetările în dosar continuă.

ADVERTISEMENT

Bărbat cercetat pentru vânzare de arme

Un alt caz ciudat s-a petrecut în județul Sălaj, acolo unde un bărbat din localitatea Meseşenii de Sus este cercetat de autorități pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acesta ar fi oferit spre comercializare arme neletale pe diferite site-uri de comerț online.

“Sâmbătă, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au efectuat o percheziţie domiciliară în judeţul Sălaj, la imobilul deţinut de un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Meseşenii de Sus, bănuit că ar fi oferit spre comercializare arme neletale pe diferite site-uri de internet.

În urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au descoperit 5 arme neletale, de diferite tipuri şi calibre, şi 400 de cartuşe aferente, toate deţinute ilegal, persoana în cauză nefiind autorizată să deţină, să poarte sau să folosească arme letale sau neletale supuse regimului autorizării”, a transmis sâmbătă IPJ Sălaj.

ADVERTISEMENT
Gregorian Bivolaru, arestat la Paris. Îşi obliga victimele să plătească
Gregorian Bivolaru, arestat la Paris. Îşi obliga victimele să plătească "în natură": videochat sau munci manuale. Ţinea 26 de femei în casă
Cum a numit-o Dumitru Dragomir pe Clotilde Armand, după ce primarul Sectorului 1...
Cum a numit-o Dumitru Dragomir pe Clotilde Armand, după ce primarul Sectorului 1 i-a trimis un buldozer la hotel
Fostul căpitan din Liga 1, dezlănțuit în stradă pentru AUR: „CINE SUNTEM NOI?”...
Fostul căpitan din Liga 1, dezlănțuit în stradă pentru AUR: „CINE SUNTEM NOI?” » S-a întors în politică și îi face jocurile lui George Simion: imagini incredibile surprinse în week-end
Milionarul celebru din România care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran! Ce...
Milionarul celebru din România care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran! Ce a făcut după ce a rămas fără Bentley şi Ferrari
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are...
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
Mihai Gâdea cutremură toată România! Documentul prezentat în direct la Antena 3
Mihai Gâdea cutremură toată România! Documentul prezentat în direct la Antena 3
Bianca Drăgușanu se implică în politică. Vrea să salveze țara
Bianca Drăgușanu se implică în politică. Vrea să salveze țara
ULTIMA ORĂ! După moartea Ronei Hartner, este din nou doliu în România. S-a...
ULTIMA ORĂ! După moartea Ronei Hartner, este din nou doliu în România. S-a stins un alt mare actor!
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a făcut 'cat eyes' chirurgical. S-a filmat...
Cum arată Bianca Drăgușanu după ce și-a făcut 'cat eyes' chirurgical. S-a filmat când medicul i-a cusut pleoapele
Mărturii oribile ale victimelor lui Bivolaru au ieșit la iveală: „Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”
Mărturii oribile ale victimelor lui Bivolaru au ieșit la iveală: „Îndoctrinare, sechestrare, șantaj”
Val de critici pentru Irinel Columbeanu. A fost aspru taxat după ce a...
Val de critici pentru Irinel Columbeanu. A fost aspru taxat după ce a părăsit azilul: „Tu te postezi ca un șmecher cu bani”
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!