Tensiuni în tabăra celor de la Poli Iași înaintea meciului cu Universitatea Craiova, sâmbătă, 16 decembrie, ora 17:00. Leo Grozavu, antrenorul principal al moldovenilor, a amenințat că va pleca de la echipă, dacă situația financiară a clubului nu se va îmbunătăți.
Poli Iași a revenit în acest sezon pe prima scenă a fotbalului din România. După 19 etape și după mai multe victorii surprinzătoare, formația pregătită de Leo Grozavu ocupă locul 12, cu 22 de puncte. Totuși, tehnicianul în vârstă de 56 de ani nu se mulțumește cu atât.
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova, Leo Grozavu a cerut noi investiții la echipa care s-a despărțit recent de Luis Phelipe, transferat la FCSB. În caz contrar, fostul antrenor de la Sepsi sau FC Botoșani a amenințat că va pleca din Copou. În ultima etapă, Poli Iași a câștigat, pe teren propriu, cu UTA Arad, scor 1-0.
„Fiecare va merge pe drumul lui, dacă lucrurile vor continua cum sunt acum. Era mediocrității s-a dus. La Iași, bugetul e mai mic ca la alte echipe de sub noi, infrastructura nu e ce trebuie pentru performanță”, a declarat Leo Grozavu.
Leo Grozavu vrea să o transforme pe Poli Iași într-o echipă care să se bată la play-off. Totuși, antrenorul este conștient că pentru a prinde un loc mai bun în clasament și pentru a juca în cupele europene, formația din Copou trebuie să aibă parte de investiții.
„La un oraș ca Iașiul, echipa trebuie să se bată pentru primele șase locuri, pentru cupele europene. Pentru asta trebuie buget, jucători mai buni, salarii, stadion”, a mai spus Leo Grozavu.
În vârstă de 56 de ani, Leo Grozavu are un salariu de 8.500 de euro lunar pe banca celor de la Poli Iași. La aceeași sumă se ridică și cel mai mare salariu oferit de moldoveni unui fotbalist. În 2023, Poli Iași a avut un buget de 4,5 milioane de euro.
Poli Iași are parte de două partide extrem de dificile înainte de pauza de iarnă. Moldovenii le întâlnesc pe Universitatea Craiova și FCSB, însă Leo Grozavu susține că echipa sa are șanse pentru a obținte punct sau puncte.
„O partidă importantă de campionat cum toate sunt. Mai sunt două etape, întâlnim două echipe care se bat în partea superioară a clasamentului, două echipe care și-au exprimat intenția de a cuceri titlul.
Asta nu înseamnă că mergem ca mielul la tăiere. Suntem încrezători, mai ales după ultimele jocuri. Chiar dacă punctele nu și-au făcut prezența în dreptul nostru în clasament cred că echipa a arătat un nivel superior de joc față de primele etape. Am încredere în băieți. Toată lumea este concentrată, răspund bine la comenzi.
Este important ce stare vom avea la momentul jocului pentru că întâlnim adversari valoroși. Nu suntem aroganți, dar avem șansa noastră. Vom încerca să mergem la Craiova să scoatem cât mai mult posibil”, a mai spus Leo Grozavu.