Life

Theo Rose a născut un băiețel de nota 10! Tatăl artistei, declarații exclusive: „Am cele mai mari emoții”

Theo Rose a născut un băiețel perfect sănătos, care a primit nota 10 de la medici! Tatăl vedetei a făcut primele declarații.
14.06.2023 | 11:04
Theo Rose a nascut un baietel de nota 10 Tatal artistei declaratii exclusive Am cele mai mari emotii
Theo Rose a născut. Tatăl vedetei, primele declarații. Foto-montaj FANATIK. Surse foto: PRO TV/ Instagram
ADVERTISEMENT

Theo Rose a născut un băiețel perfect sănătos, astăzi, 14 iunie 2023. Cântăreața și actrița din Clanul și-a strâns bebelușul în brațe, pentru prima oară!

Theo Rose a născut un băiețel de nota 10. Tatăl artistei, primele declarații, pentru FANATIK

Emoțiile sunt unele intense nu doar pentru cei doi părinți, artista formând un cuplu cu Anghel Damian, ci și pentru bunicii băiețelului.

ADVERTISEMENT

Micuțul va fi botezat cu numele Sasha, după cum Theo Rose a anunțat asta încă de când avea câteva luni de sarcină. Contactat de FANATIK, tatăl lui Theo Rose ne-a spus cât de fericit se simte.

A aflat despre fericitul eveniment de pe un grup al familiei, iar în decursul acestei zile va merge la spital pentru a-l vizita pe micuț.

ADVERTISEMENT

Theo Rose a născut un băiat perfect sănătos. Bunicul, declarații în premieră: „Abia aștept să-mi văd nepotul. Vom fi toată familia alături de ea”

„A născut Theo Rose și sunt foarte fericit. Am văzut pe grupul nostru, al familiei. Eu sunt tare bucuros și cred că am avut cele mai mari emoții dintre toți. Azi, după-amiază, avem oră de vizită. 

Abia aștept să-mi văd nepotul. Vom fi toată familia alături de ea. Copilul este perfect sănătos, are nota 10. Theo este și ea bine. Și ea, și Anghel sunt tare bucuroși”, a declarat Ioan Diaconu, tatăl lui Theo Rose, în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Theo Rose l-a adus pe lume pe Sasha azi dimineață. În jurul orei 08:00, potrivit spynews.ro, a început operația de cezariană, iar după câteva momente vedeta a putut să îl ia în brațe pe prichindel.

Lângă ea, susținând-o, a fost în toată dimineața iubitul ei, regizorul de seriale de la PRO TV și actorul de teatru Anghel Damian. În cele 9 luni de sarcină, Theo i-a ținut la curent pe fani cu toate emoțiile prin care a trecut de când a aflat că va deveni mamă.

ADVERTISEMENT

Theo Rose i-a ținut la curent pe fani în legătură cu sarcina ei, în cele 9 luni

Îndrăgita artistă le-a povestit urmăritorilor ei, mai ales prin intermediul paginii sale de Instagram, acolo unde a spus lucrurile frumoase pe care le-a trăit, ca gravidă, dar și momentele ceva mai anevoioase.

Așa cum e normal, și ea și-a făcut o serie de griji legat de cum va decurge sarcina și cum va fi nașterea bebelușului, însă a fost sprijinită mereu de familie și prieteni, astfel încât emoțiile să nu o afecteze prea tare.

Ce a dezvăluit Theo Rose, pentru FANATIK, cu câteva luni înainte să nască

În urmă cu câteva luni, Theo a vorbit, pentru FANATIK, despre sarcina ei. „A venit cumva pe nepusă masă, dar m-a bucurat foarte tare. Simțeam nevoia de o schimbare, nu neapărat în viața mea, ci cu totul, în mine. Și atunci, schimbare mai mare decât asta nu cred că se putea. Deci, a fost pe sistemul `ai grijă ce-ți dorești`”, ne-a povestit Theo Rose în luna februarie 2023.

„Am avut un prim trimestru cred că firesc. Din ce am citit cam acelea sunt simptomele normale: niște grețuri matinale, am avut și o săptămână mai complicată în care a trebuit să fac și niște perfuzii. Ca la gravide. Dar, din ce povești am mai auzit, am trecut ușor peste acea etapă.

Sunt femei care rămân traumatizate după primul trimestru de sarcină sau după toate cele trei trimestre. Multe dintre ele rămân în stările acelea de rău în toate cele nouă luni, așa că mă consider norocoasă și a fost un parcurs ușor al sarcinii până în momentul acesta, și de acum nu cred că mai are ce să se întâmple”, ne-a mai spus, atunci, Theo Rose.

 

ADVERTISEMENT