News

Cine e singurul miliardar din top 10 cei mai bogați oameni din lume care nu a pierdut bani în 2022

Debutul anului 2022 a adus pierderi uriașe pentru cei mai bogați oameni din lume. Un singur nume din top 10 miliardari nu a pierdut bani în această lună.
28.01.2022 | 23:58
Cine e singurul miliardar din top 10 cei mai bogati oameni din lume care nu a pierdut bani in 2022
Din primii 10 cei mai bogați oameni din lume, 9 au pierdut sume uriașe în 2022. Cine e singurul miliardar pe plus. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Al treilea an de pandemie are un debut dezastruos pentru cei mai bogați oameni de pe planetă. Din top 10 miliardari, 9 au raportat pierderi uriașe în primele 28 de zile ale anului 2022.

Din primii 10 cei mai bogați oameni din lume, 9 au pierdut sume uriașe în 2022. Cine e singurul miliardar pe plus

Există un sigur nume care face excepție de la regulă. E vorba de Warren Buffett, un afacerist de 91 de ani care și-a dovedit abilitățile în debut de an.

ADVERTISEMENT

Conform datelor CNBC, cel mai bogat om din lume, Elon Musk (50 de ani), CEO-ul Tesla, a pierdut ”doar” 54 de miliarde de dolari în nici 30 de zile. Cauza: o cădere abruptă a acțiunilor din sectorul tehnologic.

Locul 2 în topul miliardarilor, fondatorul Amazon, Jeff Bezos (58 de ani), a pierdut 27,8 miliarde de dolari.

Nu au dus-o mai bine în debut de 2022 nici fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, cei care au pierdut fiecare peste 12 miliarde de dolari. În ceea ce-l privește, șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a pierdut 15,2 miliarde de dolari.

ADVERTISEMENT
Top 10 cei mai bogați oameni din lume. Sursa foto: bloomberg.com

Warren Buffett a trecut de Mark Zuckerberg în top 10 cei mai bogați oameni din lume

Cel mai bine în acest an s-a simțit veteranul miliardar american Warren Buffett (91 de ani) care a câștigat aproximativ 2,4 miliarde de dolari, ajungând la un total de 111 miliarde de dolari.

ADVERTISEMENT

Prin această lovitură, președintele și directorul general al Berkshire Hathaway l-a depășit pe Zuckerberg pentru a urca din nou pe locul 6 în clasamentul mondial al averilor, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

ADVERTISEMENT

Acțiunile subapreciate alese de Buffett, baza filozofiei sale de investiții și a companiei Berkshire Hathaway pe care o conduce, se pare că au avut în 2022 un randament mai bun decât companiile tech și cele ce alcătuiesc Indicele S&P 500 care au scăzut cu 15%, respectiv 9,2% de la începutul anului.

Prezența lui Buffett în topul clasamentului este cu atât mai remarcabilă ținând cont de donațiile mari pe care le-a făcut de-a lungul anilor pentru cauze caritabile.

ADVERTISEMENT

Spre deosebire de ceilalți directori executivi, ale căror averi nete sunt în mare parte legate de firmele lor de tehnologie, Berkshire Hathaway a lui Buffett are un portofoliu diversificat care i-a permis să facă față vânzărilor din domeniul tehnologiei.

Potrivit Business-Standard, cei mai bogați 500 de oameni ai planetei au pierdut în total 635 de miliarde de dolari de la 1 ianuarie 2022 după ce piețele au început să reacționeze la majorarea dobânzilor de referință de către Rezerva Federală americană și la cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani.