Life

Top 40 cele mai tari păcăleli de 1 aprilie 2022. Glume și farse geniale pe care să le faci colegilor, prietenilor și familiei

Cele mai tari păcăleli de 1 aprilie 2022. Iată care sunt cele mai tari glume și farse pe care le poți face prietenilor, membrilor familiei sau colegilor.
31.03.2022 | 11:30
Top 40 cele mai tari pacaleli de 1 aprilie 2022 Glume si farse geniale pe care sa le faci colegilor prietenilor si familiei
Cele mai tari păcăleli de 1 aprilie 2022. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vineri, 1 aprilie 2022, este recunoscută ca Ziua Păcălelilor, momentul perfect în care să le faci farse familiei, prietenilor sau colegilor, fără ca aceștia să se supere. FANATIK a adunat câteva dintre cele mai tari păcăleli pentru această zi.

Păcăleli de 1 aprilie 2022. Glume şi farse pentru cei dragi

Farsele pe care le faci de 1 aprilie trebuie să fie amuzante pentru ambele părți. Ziua Păcălelilor este celebrată în mai multe țări, nu doar în România, iar tradiția farselor de 1 aprilie datează încă din secolul al XVI-lea, în Franța.

ADVERTISEMENT

La această dată a fost adoptat calendarul Gregorian, potrivit căruia Anul Nou s-a mutat de la 1 aprilie pe 1 ianuarie. Se spune că cei care au continuat să sărbătorească noul an pe 1 aprilie erau considerați păcăliți.

Există mai multe teorii în legătură cu originea acestei sărbători. Una dintre ele spune că farsele trebuie făcute până în ora prânzului. Păcălelile care sunt făcute după această oră vor aduce ghinion celui care le face.

ADVERTISEMENT

În plus, este important să faci farse inofensive, care să nu-i afecteze pe ceilalți și nici să nu le strice ziua. Asigură-te că alegi niște farse care să amuze, nu să enerveze.

Idei de farse de 1 aprilie pentru prieteni

  • Lipește-i unui prieten pe spate o bandă anti-furt. Atunci când va încerca să iasă din magazin se va declanșa alarma, așa că sigur va ține minte această farsă.
  • O altă idee de păcăleală este să pui usturoi tăiat mărunt (făcut pastă) în pasta de dinți pe care o folosește prietenul tău. Cu greu va uita noua aromă!
  • Le poți strecura prietenilor o scrisoare frumos ambalată și ștampilată în cutia poștală, prin care să-i anunți că vor fi deconectați de la rețeaua electrică timp de 2 – 3 luni, pentru efectuarea reparațiilor.
  • De asemenea, le poți trimite prietenilor o scrisoare prin care să-i anunți că fiul sau fiica lor va fi exmatriculat(ă) în curând și că sunt obligați să se prezinte la școală pentru o ședință cu directorul. Menționează data și ora exacte în scrisoare.
  • O idee clasică de farsă este să învelești mașina unui prieten cu ziare sau cu hârtie igienică, indiferent că este zi sau noapte. Trecătorii se vor amuza copios, iar prietenul respectiv va avea o mare „surpriză”!
  • Adună cât mai multe ceasuri și fixează-le alarma dimineața, foarte devreme. Ascunde-le prin camera celui păcălit, care va fi luat prin surprindere în zorii zilei.
  • Pune colorant alimentar în cutia de lapte. Nu este dăunător, dar privirea de pe fața celui păcălit, atunci când va dori să folosească laptele, va fi una memorabilă.
  • Umple un pahar cu suc și gelatină, poți pune și un pai. Lasă gelatina să se întărească peste noapte și oferă-i cuiva o băutură răcoritoare!
ADVERTISEMENT

Farse pe care să le faci membrilor familiei de Ziua Păcălelilor 2022

Sunt o mulțime de păcăleli de 1 aprilie pe care le poți face chiar membrilor familiei. Iată mai jos o listă cu cele mai bune pe care să le ai în vedere pentru ziua glumelor:

  • Dă săpunul solid cu lac de unghii transparent și așteaptă reacția celor dragi atunci când vor dori să se spele pe mâini.
  • Din hârtie de culoare închisă poți decupa câteva forme de insecte. Lipește-te pe interiorul abajurului unei lămpi, apoi aprinde lumina.
  • Coase șosetele de mână sau la mașină. O altă idee de păcăleală de 1 aprilie este să pui puțină făină în ele.
  • Lipește ouăle dintr-un cofrag cu lipici și așteaptă să vezi reacția membrilor familiei atunci când vor încerca să le scoată.
  • Lipește pe toate alimentele din frigider câte doi ochișori pentru ca cel care deschide ușa să se simtă privit.
  • Schimbă sarea cu zahărul atunci când nimeni nu este atent. E o idee veche de farsă, dar funcționează și în ziua de astăzi.
  • Pune colorant alimentar în robinetul de la baie. Prima persoană care va dori să se spele pe față sau pe mâini va fi cu adevărat surprinsă!
  • Cumpără trei animale de pluș cât mai mici și numerotează-le cu cifrele 1, 2 și 4. Ascunde-le în camera celui căruia vrei să-i faci farsa. După ce găsește cele trei animăluțe, îl va căuta cu disperare pe cel cu numărul 3, care nu există.
  • Pune pastă de dinți între doi biscuiți, în loc de cremă.
  • Trezește-te foarte devreme în dimineața de 1 aprilie și dă ceasurile și telefoanele din casă cu o oră înainte. Mergi la ceilalți membri ai familiei și trezește-i, spunându-le că vor întârzia la școală sau la serviciu. Amuză-te în timp ce îi vezi cum încearcă să se pregătească în grabă.
ADVERTISEMENT

Ce farse le poți face colegilor

  • Cumpără o pungă de chipsuri cât mai mare, toarnă piper măcinat peste ele și agită punga astfel încât să nu verși conținutul. Servește-i insistent pe colegi cu chipsuri.
  • Lipește un post-it mic pe senzorul mouse-ului de la calculator.
  • Înlocuiește-i unui coleg tastatura cu una veche în care ai plantat și udat, din timp, semințe de gazon. Colegul respectiv ca fi surprins să vadă mica grădină dintre taste!
  • Înlocuiește-i unui coleg fotografiile pe care le are pe birou cu cele ale șefului.
  • Îmbracă scaunul de birou al unui coleg cu folie alimentară de aluminiu.
  • O păcăleală clasică, dar care are efect și acum, este să lipești o monedă pe podea și să vezi cât de mulți încearcă să o dezlipească.
  • Dacă un coleg are ușa de sticlă, lipește pe ușă, din interior, mai multe baloane umflate. Din exterior toți vor avea impresia că încăperea respectivă e plină de baloane. Dacă poți umple o cameră cu baloane ar fi și mai bine!

Mesaje pe care să le trimiți drept păcăleli de 1 aprilie

  • Un studiu arată că nu îți poţi atinge buza de jos cu limba… Realitatea este că după citirea acestui mesaj, 99/100 idioți încearcă asta.
  • Un studiu a demonstrat că toţi proștii utilizează degetul mare când citesc un mesaj pe telefon. Acum e prea târziu să încerci să schimbi degetul! Să ai un 1 Aprilie plin de haz!
  • Iubitul meu drag, doresc să-ți dau o veste: SUNT ÎNSĂRCINATĂ. După ce mesajul a fost primit, continuă: „cu noi atribuții la serviciu. Sper să-mi dea și mărire de salariu!”
  • Nu ştiu cum să-ţi spun… e ceva destul de important si nu ştiu cum să încep. Știu că nu te-ai fi aşteptat la asta din partea mea, dar… s-a întâmplat. M-am îndrăgostit de prietena ta…Nu știu cum a început totul… i-am spus că o iubesc, iar ea mi-a zis… ştii ce mi-a zis? Sa mă las de făcut glume proaste de 1 aprilie!
ADVERTISEMENT