Life

Tradiții din bătrâni de Ajunul Crăciunului. E important să cunoști aceste obiceiuri

Datini străbune care se păstrează în Ajunul Crăciunului. E bine să știi toate aceste rânduieli cunoscute de o parte dintre români.
24.12.2023 | 09:30
Traditii din batrani de Ajunul Craciunului E important sa cunosti aceste obiceiuri
Datini străbune care se păstrează în Ajunul Crăciunului. E bine să știi toate aceste rânduieli cunoscute de o parte dintre români. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Tradiții din bătrâni de Ajunul Crăciunului. E important să cunoști aceste obiceiuri. FANATIK îți spune care sunt cele mai răspândite lucruri pe care le fac oamenii în această zi de mare sărbătoare din punct de vedere religios.

Datini străbune care se păstrează în Ajunul Crăciunului. E bine să știi toate aceste rânduieli cunoscute de o parte dintre români

Datini străbune care se păstrează în Ajunul Crăciunului. E bine să știi toate aceste rânduieli cunoscute de o parte dintre români. Se spune că Moș Ajun este stăpânul timpului și cel care deține puterea anului ce urmează în curând.

ADVERTISEMENT

Obiceiurile sunt păstrate din generație în generație, în special la sate, unde oamenii au rămas simpli și cu nostalgia unor vremuri frumoase în perioada sărbătorilor de iarnă. Colindatul este o tradiție care nu a murit și care aduce o mare bucurie în sufletele românilor.

Colindătorii se îmbracă în costume populare sau în tot felul de costumații pentru a atrage norocul în anul ce vine. Aceștia primesc, de obicei, covrigi și colaci care amintesc de Crăciuneasa care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului.

ADVERTISEMENT

În Ajun gospodinele fac curățenie, bucate tradiționale, dar și celebrele turte care se numesc „scutecele Domnului”. Ele amintesc de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului în ziua de 25 decembrie. Tot cu o seară înainte de Crăciun stăpâna casei pune pe masă o sticlă de vin roșu sub o icoană.

La dreapta sticlei de vin roșu se așază farfuria cu turte. De asemenea, de pe masă nu trebuie să lipsească o farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei se pune câte un colac. Masa care se împodobește cu mâncare trebuie sfințită de preot înainte de a fi savurată.

ADVERTISEMENT

Părintele ia la plecarea din casă banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci. O veche tradiție mai spune că este bine să așteptăm cu împodobitul bradului până pe 24 decembrie.

Ce tradiții păstrează românii în Ajunul Crăciunului

Românii păstrează foarte multe tradiții frumoase în Ajunul Crăciunului, care anunță nașterea Domnului Iisus Hristos. Pe lângă faptul că se merge la slujba de la Biserică, credincioșii au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate.

ADVERTISEMENT

Fetele nemăritate își roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească o vreme pe laiță (bancă făcută din scânduri) și să mănânce câte ceva, ca pețitorii lor să nu întârzie. În plus, creștinii nu au voie să bea rachiu în Ajunul Crăciunului.

O superstiție le amintește oamenilor că nu se dă cu mătura prin casă pentru că se spune că în felul acesta se alungă norocul. Cei care vor să afle cum vor sta cu sănătatea în anul următor trebuie să taie un măr pe jumătate.

În cazul în care fructul are viermi la interior, atunci omul va fi urmărit de boală. Se spune că un măr putred anunță moartea. În altă ordine de idei, e bine ca Ajunul Crăciunului să fie petrecut alături de cei dragi.

ADVERTISEMENT