Bilanțul tragediei feroviare din Grecia continuă să crească. Cele mai noi date vorbesc de 57 de morți. Anunțul a fost făcut joi seară, de purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantia Dimoglidou. În plus, alte 56 de persoane sunt date dispărute.
Un cetățean din România s-ar putea afla printre victimele accidentului. Într-un comunicat emis joi, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) anunță că a fost notificat despre posibila dispariţie a unui cetăţean român, care s-ar fi putut număra printre victime.
După două zile de căutări, acesta nu a fost încă identificat pe listele disponibile la nivelul autorităţile elene, precizează MAE. Procedurile de identificare a persoanelor decedate sunt efectuate dificultate, mai spune instituția.
”În acest context, reprezentanții Consulatului General al României la Salonic au efectuat în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile locale de poliție din zonă (orașele Larisa, Tempe, Katerini și Salonic), precum și la unitățile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informația referitoare la existența unui cetățean român printre victime”, anunță MAE.
Totodată, MAE mai precizează că, în cursul dimineții zilei de 2 martie, o echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăsește persoana în cauză sau vreun alt cetățean român.
Măsuri radicale în Grecia după tragedia feroviară de noaptea trecută. Șeful gării din Larisa a fost arestat după coliziunea frontală a celor două trenuri, soldată cu cel puțin 40 de morți și zeci de răniți.
Între timp, ancheta deschisă arată că trenul de pasageri a ajuns pe linia greșită, din cauza unui macaz care a fost schimbat eronat. Tocmai din această cauză, șeful gării, responsabil de semnalizare, a fost arestat pentru omor din culpă și neglijență.
Tot din cercetările demarate ies la iveală erori umane şi neglijențe grave. Peste 25 de kilometri ar fi gonit trenurile pe aceeași linie, unul spre celălalt, fără să reacționeze niciun angajat al căilor ferate.
Într-o declarație făcută miercuri după-amiază, șeful asociației mecanicilor de locomotivă din Grecia afirmă că nici semafoarele, nici sistemele electronice pentru controlul traficului nu funcționează de ani buni pe ruta Atena – Salonic.
Potrivit presei elene, numărul morților în urma tragedie feroviare din Grecia se ridică la 40. Autoritățile au temeri că numărul va crește și mai mult în următoarele ore. Mai multe zeci de persoane sunt rănite, notează site-ul Skai.gr.
Miercuri după-amiază, ministrul transporturilor din Grecia, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat miercuri demisia. Într-un comunicat oficial, el a spus că demisia este una de onoare. Karamanlis a mai precizat că îşi asumă responsabilitatea pentru “eşecurile vechi” ale statului.
Președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a întrerupt o vizită oficială în Moldova pentru a vizita locul accidentului.
“Din păcate, trebuie să îmi întrerup vizita pentru a fi aproape de poporul meu, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie”, a declarat președinta, citată de agenția de presă Reuters. Ea a precizat că “o operațiune de salvare a vieților” este în curs de desfășurare pentru “a-i ajuta pe cei care se află în acest tren al morții”.
La rândul său, premierul grec vizitează locul accidentului. Kyriakos Mitsotakis tocmai a cercetat epava celor două trenuri care s-au ciocnit în apropiere de orașul Larissa, din nordul Greciei. El a promis să afle ce s-a întâmplat și să se asigure că nu se va mai întâmpla niciodată.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat miercuri că s-a autosesizat în contextul informațiilor publice despre accidentul feroviar din Grecia.
”Reprezentanții Ambasadei României la Atena și Consulatului General Al României la Salonic au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile elene, pentru a obține informații oficiale cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
Potrivit informațiilor preliminare obținute de la autoritățile elene, operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare, iar datele referitoare la cetățenia persoanelor afectate vor fi comunicate ulterior.
MAE menționează că, până la acest moment, la nivelul celor două misiuni ale României nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.
Reprezentanții Ambasadei României la Atena şi Consulatului General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile elene, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor”, se arată în informarea MAE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 210 6728875; +30 210 6728879, și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena +30 6978996222 și al Consulatului General al României la Salonic +30 6906 479076.
Premierul Greciei a declarat că țara va intra într-o perioadă de doliu de trei zile. Toate festivitățile publice au fost anulate, iar steagurile de pe clădirile publice vor fi arborate la jumătate de catarg până vineri.
Autoritățile grecești au oferit o nouă actualizare privind accidentul feroviar – spunând că cel puțin 36 de persoane au murit.
Pe lângă actualizarea bilanțului la 36 de morți, autoritățile au mai informat că 66 de persoane au fost rănite, dintre care șase se află la terapie intensivă.
O operațiune de căutare este în curs de desfășurare, salvatorii concentrându-se asupra primelor trei vagoane ale trenului de pasageri. În operațiune sunt implicați 150 de pompieri, care folosesc 17 vehicule și patru macarale. Treizeci de ambulanțe se află la fața locului.
Poliția a descris incidentul ca fiind un “tragic accident feroviar” și a declarat că au fost trimiși anchetatori din Atena și Salonic pentru a ajuta autoritățile locale.
Mai multe vagoane au deraiat și cel puțin trei au luat foc în urma coliziunii în apropierea orașului Tempe, marți, cu puțin înainte de miezul nopții. Echipele de salvare au luminat scena cu proiectoare înainte de zorii zilei de miercuri, în timp ce căutau cu frenezie supraviețuitori printre rămășițele contorsionate și fumegânde.
Supraviețuitorii au declarat că mai mulți pasageri au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor de tren din cauza impactului. Aceștia au spus că alții s-au luptat să se elibereze după ce trenul de pasageri s-a îndoit, izbindu-se de un câmp de lângă șine, în apropierea unui defileu la aproximativ 380 de kilometri nord de Atena, unde se află principalele tuneluri rutiere și feroviare, relatează Associated Press.
Trenurile s-au ciocnit chiar înainte de Valea Tempe, un defileu care separă regiunile Tesalia și Macedonia. Costas Agorastos, guvernatorul regional al regiunii Thessalia, a declarat pentru televiziunea greacă Skai că cele două trenuri s-au ciocnit frontal cu mare viteză.
Salvatorii care purtau lămpi frontale au lucrat în fum gros, scoțând bucăți de metal mutilat din vagoane pentru a căuta persoane prinse. Alții au cercetat câmpul cu lanterne și au verificat sub epavă. Se crede că mai mulți dintre morți au fost găsiți în zona restaurantului din apropierea părții din față a trenului de pasageri.
Oficiali ai spitalului din orașul vecin Larissa au declarat că cel puțin 25 dintre cei răniți aveau răni grave. Posibila cauză a coliziunii nu a fost clarificată imediat. Doi oficiali feroviari erau interogați de poliție, dar nu fuseseră reținuți.
Pasagerii care au suferit răni minore sau care nu au fost răniți au fost transportați cu autobuzul la Salonic, la 130 de kilometri (80 de mile) spre nord. Poliția le-a luat numele pe măsură ce au sosit, în încercarea de a da de urma celor care ar putea fi dispăruți.
Operatorul feroviar Hellenic Train a declarat că trenul de pasageri care se îndrepta spre nord, de la Atena la Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia, avea la bord aproximativ 350 de pasageri.
Hellenic Train, principala companie feroviară grecească, a fost achiziționată de Ferrovie dello Stato Italiane în 2017 și este în prezent controlată în totalitate de Trenitalia. Compania operează atât transport de pasageri, cât și de marfă. Principala linie pe care sunt oferite legături zilnice este Atena-Salonic.