O barcă de salvare nefolosită, o bucată de uşă și alte părți, despre care se crede că ar fi rămășițele unui elicopter militar japonez Black Hawk, care transporta zece persoane şi despre care se presupune că s-ar fi prăbușit în mare, au fost găsite în Japonia, au anunțat vineri autoritățile nipone.
Ministrul Apărării, Yasukazu Hamada, care s-a abținut cu greu să nu plângă, în fața reporterilor, a declarat că niciunul dintre membrii echipajului nu a fost găsit în timpul căutărilor de vineri. Acesta spune că situaţia este tratată cu foarte mare seriozitate și dă asigurări că se vor lua toate măsurile pentru ca misiunea de salvare să se desfăşoare în siguranță.
Yasukazu Hamada s-a declarat hotărât să găsească cele zece persoane, inclusiv pe generalul Yuichi Sakamoto, care se aflau la bordul elicopterului militar dispărut de pe radare în apropierea unei insule în sudul Japoniei. „Vom face totul pentru a salva cei zece oameni care sunt încă dispăruți, continuăm să strângem informații despre amploarea pagubelor”, a spus acesta.
Doi piloţi, doi mecanici şi şase membri ai echipajului se aflau la bordul acestui elicopter, de tip UH-60JA aparţinând Forţelor Terestre japoneze de Autorpărare (GSDF), care a dispărut joi, înainte de ora locală 17.00 (11.00, ora României) în timp ce zbura în apropiere de Insula Miyako, în departamentul insular Okinawa.
Între timp, Paza de Coastă japoneză a găsit mai multe fragmente ale elicopterului, între care o uşă, o pală de elice şi o barcă de salvare galbenă, care se afla încă în sac. “Am desfăşurat operaţiuni de căutare şi salvare în zonă toată noaptea, dar nu l-a găsit încă pe generalul Yuichi Sakamoto din cadrul celei de-a 8-a Divizii a Forţelor Terestre de Autoapărare şi nici celelalte nouă persoane de la bordul elicopterului”, a spus cu lacrimi în ochi ministrul Apărării.
”Vom continua să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a salva cât mai rapid toate persoanele care se aflau la bord, cu nave şi avioane aparţinând Forţelor maritime şi aeriene de autoapărare şi cu nave de patrulare ale Pazei de Coastă”, a declarat şi un comandant GSDF, Yasunori Morishita.
Autorităţile nu au dat niciun indiciu despre cauzele acestui posibil accident, care a avut loc în cursul unei misiuni de recunoaştere. Elicopterul făcea parte din trupele regiunii Kumamoto, din sudul arhipelagului japonez, potrivit postului public de televiziune NHK.
Elicopterul a decolat de pe Insula Miyako în jurul orei locale 16.00 (10.00, ora României) şi urma să revină la bază după aproximativ o oră de zbor. Aparatul a dispărut însă la doar zece minute după decolare și se crede că s-a prăbușit în apă, într-o zonă la aproximativ 1.800 de kilometri sud-vest de Tokyo.
În trecutul apropiat, în Japonia s-au înregistrat mai multe accidente aeriene militare grave. Astfel, în ianuarie 2022, un avion de vânătoare de tip F-15 s-a prăbuşit în mare, în centrul Japoniei, iar cei doi piloţi de la bord au murit. De asemenea, în 2019, un avion de vânătoare de tip F-35A s-a prăbuşit în largul coastei de nord-est, iar căutări ale cadavrului pilotului şi epavei pline de secrete tehnologice au fost în cele din urmă abandonate. Ministerul japonez al Apărării a anunţat ulterior că pilotul, care a murit în accident, s-ar fi dezorientat în spaţiu.