News

Transnistria cere independența față de Republica Moldova, după ce Maia Sandu a semnat cererea de aderare la UE

Transnistria cere independența față de Republica Moldova și solicită „un divorț civilizat”, după ce președintele Maia Sandu a semnat cererea de aderare la UE.
04.03.2022 | 16:34
Transnistria cere independenta fata de Republica Moldova dupa ce Maia Sandu a semnat cererea de aderare la UE
Transnistria cere independența față de Republica Moldova. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Separatiștii au cerut să le fie recunoscută independența pe care o au „de 30 de ani”, într-un comunicat.

Transnistria nu vrea să fie în UE alături de Moldova și solicită indepedența

Transnistria a specificat, într-o declarație de pe site-ul așa-numitului Minister de Externe, că este nevoie de o „formalizare juridică urgentă”, având în vedere că Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE fără a consulta și această regiune, știind că între ele există un „conflict nerezolvat”.

ADVERTISEMENT

„Depunerea cererii de aderare la UE, în contextul unui conflict de lungă durată nerezolvat între Transnistria și Moldova, fără a ține cont de opinia noastră și fără consultări în formatele de negociere existente, pune capăt procesului de soluționare, care necesită formalizare juridică internațională urgentă”, se arată într-un comunicat.

Prin faptul că a fost semnată această cerere de aderare, Moldova a transmis indirect că refuză comunicarea cu Transnistria, se mai arată în același comunicat.

ADVERTISEMENT

Transnistria nu vrea să fie în UE alături de Moldova și a solicitat „un divorț civilizat”

Astfel, Transnistria a solicitat Moldovei să înceapă un dialog cu ea pentru ca relațiile lor să fie reglementate „pașnic”, printr-un „divorț civilizat”, mai ales că este vorba despre „două state independente”. Se dorește  semnarea unui acord interstatal.

De asemenea, Transnistria a făcut un apel la comunitatea internațională pentru a „recunoaște realitatea”, făcând referire la independența sa, care există, conform declarației, de 30 de ani.

ADVERTISEMENT

Este cerută și respectarea dreptului la autodeterminare, dar și ca țările lumii să stabilească relații internaționale cu Republica Moldovenească Nistreană.

„Facem apel la ONU, OSCE, la mediatori și observatori, la comunitatea internațională în ansamblu, cu cererea de a recunoaște realitatea care există de mai bine de treizeci de ani sub forma Republicii Moldovenești Nistrene, să asigure respectarea dreptului poporului transnistrean la autodeterminare și să stabilească relații diplomatice cu Transnistria”, se mai arată în comunicatul respectiv.

ADVERTISEMENT