Americanii de la Regeneron, în colaborare cu elvețienii de la Roche au anunțat că au dezvoltat un tratament injectabil care ar avea o eficiență de 81% în combaterea COVID. Acesta este folosit la persoanele nevaccinate
Combinația experimentală de anticorpi sintetici împotriva SARS-CoV-2 a redus riscul de infecție simptomatică într-o proporție covârșitoare la persoanele aflate în aceeași casă cu o persoană bolnavă de coronavirus, informează CNN.
Potrivit cercetătorilor, după ce a fost administrat prin injecţie subcutanată, într-o doză de 1.200 mg, combinaţia de casirivimab şi imdevimab, medicamentul a redus riscul de infecţie simptomatică cu 81%.
Testele clinice ale acestui medicament injectabil au fost realizate pe 1.505 voluntari, care nu prezentau anticorpi sau simptome şi care trăiau în aceeași locuință cu o persoană diagnosticată pozitiv.
Producătorii spun că acest cocktail de anticorpi poate fi folosit, după aprobare, în Uniunea Europeană și Statele Unite pentru tratarea pacienților infectați cu coronavirus, nu ca produs preventiv.
Studiul a fost desfășurat de laboratorul american Regeneron, în colaborare cu partenerul elevețian Roche. Vorbim de un studiu de fază trei, adică ultima modalitate de testare a unui produs medicamentos, înainte de a fi lansat pe piață.
Substanța evaluată a fost o combinație de casirivimab şi imdevimab, administrată prin injecție subcutanată în gospodăriile în care o persoană a fost infectată, şi-au atins obiectivul primar şi principalele obiective secundare, a anunţat laboratorul american într-un comunicat, anunță sursa citată.
Un oficial de la compania Regeneron a anunțat că acest tratament pe bază de anticorpi poate ajuta la asigurarea unei protecţii imediate la persoane nevaccinate.
”Cu peste 60.000 de americani care continuă să fie diagnosticaţi pozitiv pentru COVID-19 în fiecare zi, acest cocteil de anticorpi REGEN-COV poate ajuta la asigurarea unei protecţii imediate la persoane nevaccinate, care sunt expuse virusului″, a declarat doctor George D. Yancopoulos, preşedintele şi directorul ştiinţific al companiei Regeneron.
În ceea ce privește efectele secundare, majoritatea acestora au fost ușoare sau moderate, afirmă cercetătorii de peste ocean..
Roche, numărul unu mondial în oncologie, a încheiat în august un parteneriat cu Regeneron pentru a dezvolta, produce şi distribui această terapie dublă, dar şi pentru a efectua demersurile de omologare la autoritățile sanitare din afara Statelor Unite.