Life

Trei obiecte pe care nu e bine să le ții în mână când ajungi în aeroport. Deși nu sunt interzise, îți pot crea probleme

Ce obiecte nu trebuie să ai în mână când te îndrepți către aeroport. Nu sunt interzise, dar îți vor crea probleme. Despre ce este vorba?
07.09.2023 | 22:36
Trei obiecte pe care nu e bine sa le tii in mana cand ajungi in aeroport Desi nu sunt interzise iti pot crea probleme
Ce obiecte să nu ai cu tine când ajungi în aeroport. Sursa foto: pixabay
ADVERTISEMENT

Atunci când mergem în aeroport trebuie să fim prudenți la obiectele pe care le avem cu noi. Unele pot fi interzise, iar altele chiar dacă sunt permise, ne pot crea probleme. Iată o listă de trei lucruri la care trebuie să fii foarte atent când te pregătești de o călătorie și să eviți să le ții în mână.

Trei lucruri pe care ar fi bine să nu le ai în mână când ajungi în aeroport

De obicei, când ne îndreptăm către aeroport, vrem să ne asigurăm că avem toate cele necesare în bagaje și încercăm și să le securizăm, pentru ca să nu ajungă pe mâinile hoților. De altfel, ne dorim și să nu stăm mult timp la coadă și să trecem mai rapid de verificările personalului.

ADVERTISEMENT

Potrivit experților în aviație, atunci când ajungi în aeroport, fii foarte atent la chei, telefon și cărțile de îmbarcare. Înainte ca să treci toate bagajele prin scanere ai face bine să introduci toate aceste obiecte în bagajul de mână, unde sunt mai în siguranță.

Din ce motiv sunt păstrate mai bine cheile, telefoanele și cărțile de îmbarcare în bagajul de mână? Explicația este că astfel nu se pierd. În caz contrar, fiind mici, pot rămâne blocate în benzile transportatoare. Nu ți-ai dori o astfel de situație, fiindcă vei face multă lume să stea la coadă și să se enerveze pe tine.

ADVERTISEMENT

Ce să nu faci înainte de a ajunge în aeroport

De-a lungul timpului, experții în aviație au mai constatat că sunt pasageri care își trec numele prescurtate sau poreclele pe cărțile de îmbarcare. Cum acestea este posibil să nu se potrivească numelui de pe bilet, s-ar putea isca un conflict cu personalul.

Ar fi păcat să nu mai puteți călători din cauză că v-ați notat altfel pe cartea de îmbarcare. Totodată, nu ați mai putea beneficia de avantajele unui astfel de document, care sunt: nu mai pierdeți timpul stând la coadă în aeroport, vă este de folos dacă nu dispuneți de un act printat și nu mai consumați hârtie, fiind un serviciu electronic.

ADVERTISEMENT

” (…) Majoritatea liniilor emit cărți de îmbarcare electronice, cum ar fi Qatar Airways, United Airlines, AirAsia, Singapore Airlines, Air Canada, Cathay Pacific Airways, Delta Air Lines, JetBlue Airways, American Airlines, Alaska Airlines, Brussels Airlines, Lufthansa, Scandinavian Airlines, Jetstar Airways, Iberia, US Airways, British Airways, KLM, Aer Lingus, Turkish Airlines, Qantas (piața internă), EasyJet, Tarom, Wizz Air sau Ryanair.

(…) În cazul adoptării acestei opțiuni este importantă verificarea bateriei telefonului și salvarea cărții de îmbarcare în dispozitiv, pentru a evita situația lipsei unei conexiuni la Internet în aeroport.

ADVERTISEMENT

Pentru cei care călătoresc cu mai multe persoane într-o singură rezervare, nu toate aplicațiile pot încărca mai multe cărți pentru toți pasagerii. Este indicat să verificați această variantă înainte de a ajunge la aeroport”, transmite agenția de turism esky.ro

ADVERTISEMENT
Tags: