Edi Iordănescu se pregătește de cel mai important meci al carierei. Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a fost prezent pe stadion pentru a le purta noroc „tricolorilor”. Vremea în Ungaria este una răcoroasă.
„Tricolorii” s-au pregătit la Felcsut, pe stadionul unde sâmbătă seara va avea loc meciul cu Israel, la o temperatură de 5 grade, iar antrenamentul a fost deschis timp de 15 minute. Atmosfera la nivelul lotului este una destinsă, însă se poate citi concentrarea pe fața jucătorilor. România are nevoie de un singur punct pentru a se califica la Euro 2024.
Selecționerul a discutat despre încărcătura imensă a acestei partide, dar își pune toate speranțele în faptul că jucătorii vor reuși să se autodepășească. Edi Iordănescu este la un punct distanță de cea mai importantă performanță din cariera sa de antrenor.
„Tricolorii” le-au promis suporterilor că vor da totul pentru a reuși să ajungă la Euro 2024. Din punct de vedere mental, elevii lui Iordănescu sunt montați și concentrați pentru duelul decisiv contra adversarilor din Israel.
Edi Iordănescu pregătește cu încredere penultimul duel al grupei. România este formația cu cea mai bună apărare din această serie. Doar 4 goluri au primit „tricolorii” în 8 meciuri jucate. Kosovo ocupă locul secund în acest clasament cu 8 goluri primite.
România este în top și din punct de vedere ofensiv. „Tricolorii” ocupă poziția secundă în ceea ce privește goluri marcate. Elevii lui Iordănescu au reușit să înscrie de 13 ori. Pe primul loc la acest capitol se situează Elveția, cu 21 de reușite.
Israel are nevoie de un succes contra României pentru a mai ține speranțele vii în vederea calificării la Euro 2024. Misiunea formației lui Alon Hazan este una dificilă. Cu doar 8 goluri înscrise în această campanie, Israel trebuie să marcheze în fața celei mai bune defensive din grupă.
După duelul cu Israel, România se pregătește de meciul de pe teren propriu în fața celor din Elveția. În cazul în care „tricolorii” reușesc un rezultat pozitiv în Ungaria, atunci vor juca pe Național Arena cu șansa de a termina grupa chiar pe locul 1.
Nici Elveția nu are o misiune ușoară în partida premergătoare duelului cu România. Formația pregătită de Murat Yakin va juca împotriva selecționatei din Kosovo. Kosovo la rândul ei, este într-o formă bună. A învins Israel cu 1-0.