Ștefan Baiaram, Nicușor Bancu și Laurențiu Popescu s-au accidentat în derby-ul cu Rapid. Ștefan Baiaram a acuzat probleme musculare și nu a mai putut continua partida. De altfel, internaționalul român de tineret a fost singurul care a avut nevoie să fie înlocuit.
Ștefan Baiaram a greșit copilărește în startul reprizei secunde a derby-ului cu Rapid. Atacantul în vârstă de 21 de ani a încercat să paseze înapoi la un coechipier, însă Albion Rrahmani a stat la pândă și a reușit să intre în posesia balonului.
Atacantul kosovar a înaintat cu viteză spre poartă, însă pasa pentru Jayson Papeau a fost defectuoasă. Francezul s-a chinuit să pună mingea jos, dar preluarea a fost lungă, iar Laurențiu Popescu a ieșit din poartă pentru a culege mingea.
Doar că pe traseu se afla și Nicușor Bancu. Fundașul stânga al Universității Craiova și al naționalei României s-a repezit să respingă mingea și s-a ciocnit violent cu Laurențiu Popescu. Ambii s-au prăbușit pe gazon și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentarea a venit cum nu se poate mai rău, în condițiile în care, Nicușor Bancu este principalul fundaș stânga pe care Edi Iordănescu l-ar putea avea în vedere pentru EURO 2024. În cele din urmă, Laurențiu Popescu și Nicușor Bancu s-au ridicat și au putut continua meciul.
Situația a stat altfel în cazul lui Ștefan Baiaram. Atacantul care evoluează în extrema dreaptă a sprintat să recupereze mingea, însă s-a accidentat. „Zorro” Baiaram a acuzat probleme musculare și nu a mai putut continua.
Ștefan Baiaram a încercat să continue partida, însă a căzut din nou pe teren și a fost scos pe brațe de doi adversari. Costel Gâlcă l-a înlocuit pe Ștefan Baiaram cu Marian Danciu.
Edi Iordănescu are mari probleme înainte de EURO 2024. Numeroși jucători de bază din naționala României sunt accidentați cu aproximativ o lună și jumătate până la startul turneului final din Germania.
Vladimir Screciu, George Pușcaș și Florinel Coman sunt incerți, în timp ce Olimpiu Moruțan va rata sigur prezența la turneul final după ce și-a rupt tendonul lui Ahile. De asemenea, Dennis Man s-a confruntat cu probleme medicale.