Life

Tudor Chirilă, revoltat de un angajat care fuma în Teatrul de Comedie. Ce atitudine a luat actorul

Tudor Chirilă, indigat de gestul făcut de o persoană în Teatrul de Comedie. Cum a reacționat când a văzut că fumează în interior.
09.02.2023 | 22:48
Tudor Chirila revoltat de un angajat care fuma in Teatrul de Comedie Ce atitudine a luat actorul
Tudor Chirilă, indigat de gestul făcut de o persoană în Teatrul de Comedie. Cum a reacționat când a văzut că fumează în interior. Sursa foto: Facebook.com
ADVERTISEMENT

Vedeta și juratul de la Vocea României s-a revoltat când a văzut un angajat care fuma în Teatrul de Comedie. Ce atitudine a luat actorul după ce a încheiat repetiția de la piesa Căsătoria de Gogol, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu.

Tudor Chirilă, indigat de gestul făcut de o persoană în Teatrul de Comedie. Cum a reacționat când a văzut că fumează în interior

Tudor Chirilă și-a început postarea din mediul virtual cu faptul că există o lege adoptată de Parlament care prevede ca în spațiile publice să nu se fumeze. Din păcate, actul normativ nu este respectat în instituția în care lucrează, și anume Teatrul de Comedie.

ADVERTISEMENT

Compozitorul este indignat că drepturile sale sunt îngrădite de astfel de persoane care nu se gândesc deloc la binele celorlalți. Mai mult decât atât, vedeta a subliniat că este nefumător și că respectiva angajată nici nu s-a sinchisit să stingă țigara.

În aceeași notă, actorul a mărturisit că s-a gândit să apeleze numărul de urgență 112, dar a renunțat pentru că s-a gândit că s-ar fi pus chiar el într-o situație neplăcută. Cu toate acestea muzicianul vrea să beneficieze de dreptul său.

ADVERTISEMENT

„A trebuit să urc la croitorie în clădirea administrativă, acolo unde există și contabilitatea și secretariatul literar, programare etc. Pe holul dintre birouri așezată confortabil pe o băncuță tapisată, cu scrumiera lângă ea, o angajată a teatrului fuma liniștită.

I-am spus că nu mi se pare ok și ea a fost de acord, spunându-mi că știe că e rău pentru sănătate. I-am repetat că nu e ok pentru că e o lege care interzice fumatul în spațiile publice. Un pic surprinsă (ce vrea și idiotul ăsta) mi-a zis că știe.

ADVERTISEMENT

I-am spus că ar trebui să coboare două etaje mai jos să fumeze afară, cum face toată lumea (oare?). Mi-a spus că e complicat. Femeia nu cobora la fumat. Pentru că era afectat confortul ei personal.

Pentru că nu contează libertatea celuilalt, important e să nu fie îngrădită a mea. E complicat să chemi poliția pentru așa ceva. Până ajung ăia nici nu mai ai fapta. Dar ar fi trebuit s-o fac, pentru că e clar că nu puteam miza pe bunul simț al femeii.

ADVERTISEMENT

Pentru ea e o chestiune nevinovată și eu am părut un antipatic care se ia de ea degeaba, deși mirosea a fum de pe la etajul 1”, a povestit Tudor Chirilă pe pagina de Facebook, unde l-a dat drept exemplu pe Ludovic Orban care a fost surprins fumând în biroul de la Guvern.

Tudor Chirilă, un om care luptă pentru drepturile sale

Tudor Chirilă susține că schimbarea trebuie să vină de sus, de la politicieni. Românii au tendința să fure și să nu respecte regulile pentru că cei care o conduc fac asta, motiv pentru care ne învârtim într-un cerc vicios.

Actorul este ferm convins că totul este flexibil și negociabil în țara noastră, juratul de la Vocea României adăugând faptul că de cele mai multe ori lecția pe care o predăm este că respectarea unei legi a ajuns să fie excepția de la regulă.

ADVERTISEMENT