News

UE a decis: Acestea sunt mașinile care vor trebui să aibă cutii negre, ca avioanele. Cât costă montarea lor

Mașinile vor avea montate cutii negre, ca avioanele. Măsura este impusă de Uniunea Europeană. Când se va produce schimbarea
03.04.2024 | 07:20
UE a decis Acestea sunt masinile care vor trebui sa aiba cutii negre ca avioanele Cat costa montarea lor
Mașinile care vor trebui să aibă cutii negre. Foto (descriptiv) Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Mașinile vor avea montate cutii negre, ca avioanele, schimbarea urmând să se producă la nivelul întregii Uniuni Europene. Mai exact, autoturismele vor fi echipate cu dispozitive de monitorizare.

Mașinile vor avea cutii negre. Când se va produce această schimbare

Începând din luna iulie a acestui an, toate mașinile noi înmatriculate în Europa vor fi dotate cu aceste cutii negre, cunoscute sub denumirea „Event Data Recorder” (EDR). Ele vor fi asemănătoare celor utilizate în aviație.

ADVERTISEMENT

Dispozitivele vor permite înregistrarea unor informații importante, cum ar fi viteza, turația motorului, activarea airbag-ului și unghiul de virare. Acest lucru se va întâmpla în momentul producerii unui impact sau a unui accident rutier. Înregistrarea va fi activată de senzori care vor detecta astfel de situații.

În acest fel, cercetările în cazul evenimentelor rutiere se vor desfășura mult mai rapid, fără erori. Cutia neagră va fi montată pe toate autoturismele încadrate în clasa M1 și pe vehiculele comerciale cu greutate de cel mult trei tone şi jumătate.

ADVERTISEMENT

„E pe acelaşi principiu ca cutia neagră de la avioane care – ce face de fapt – înregistrează anumite date, în timp real, în cazul nostru din trafic pentru a-i ajuta pe constatatori în cazul unui impact”, a declarat Alexandru Ancuţă, inginer auto, asistent la Politehnica Bucureşti, pentru Observator News.

Datele pot fi accesate doar de autorități

Este important de precizat faptul că datele sunt înregistrate doar în momentul producerii unei coliziuni. Posesorii de mașini trebuie să știe că nu vor fi folosite pentru a monitoriza traseul unui autovehicul. În plus, datele vor putea fi accesate doar de autorități în cazul investigațiilor privind accidentele rutiere.

ADVERTISEMENT

Noile reglementări prevăd ca identificarea autoturismelor ori a proprietarilor să nu poată fi făcută prin intermediul dispozitivelor, cu excepția producerii evenimentelor rutiere. De asemenea, datele nu vor fi distribuite companiilor de asigurări.

„Acest sistem este izolat, nu comunică prin internet, înregistrează datele anonim în sensul că nu ştie ce maşină este, nu se salvează seria de şasiu, nu se salvează cine e la volan”, a adăugat Alex Şeremet, reprezentant producător auto, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT

Cutiile negre vor fi obligatorii pe teritoriul Uniunii Europene în cazul mașinilor noi, dar și pentru unele autoturisme second hand. Costul pentru un astfel de dispozitiv de înregistrare este între 100 de euro și 500 de euro.

ADVERTISEMENT