News

Un an de război în Ucraina. Câți soldați ruși au murit de la începutul conflictului

În urmă cu exact un an, în Europa, aproape de România, începea un război pe care nimeni nu îl anticipa. Un număr uriaș de soldați ruși au murit de la începutul conflictului.
24.02.2023 | 08:00
Un an de razboi in Ucraina Cati soldati rusi au murit de la inceputul conflictului
Sute de mii de ruși au murit sau au fost uciși după un an de război în Ucraina. Sursa foto?: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Pe 24 februarie 2022, cu câteva ore înainte de zorii zilei, președintele Vladimir Putin a apărut la postul național de televiziune din Rusia și a făcut anunțul declanșării ”operațiunii militare speciale” din Ucraina.

Sute de mii de ruși au murit sau au fost uciși după un an de război în Ucraina

”Am luat decizia de a desfășura o operațiune militară specială cu scopul de a proteja oamenii care de 8 ani suferă persecuții și suferă de pe urma genocidului aplicat de regimul de la Kiev. Vom avea drept obiectiv demilitarizarea Ucrainei”, era anunțul dictatorului de la Kremlin care îngrozea o întreagă planetă.

ADVERTISEMENT

După 365 de zile, invazia Rusiei în Ucraina a adus moarte, devastare și suferințe la tot pasul în țara vecină. Milioane de cetățeni ucraineni au fugit din calea armelor. Majoritatea au ajuns în statele din vestul Europei.

Alte câteva sute de mii de persoane, în special militari, din ambele tabere, au murit pe frontul de luptă. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat Armata Rusiei. Datele exacte sunt aproape imposibil de aflat, astfel că toate informațiile care circulă au la bază estimări ale presei internaționale, autorităților din Ucraina sau ale analiștilor militari.

ADVERTISEMENT

În cea mai recentă actualizare, de pe 23 februarie 2023, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că, din 24 februarie până în prezent, 145.850 de soldați ruși au fost uciși pe frontul de luptă. Rusia a suferit, de asemenea, și o rată mare de victime în rândul ofițerilor superiori. Potrivit autorităților ucrainene, 13 generali ruși au fost uciși.

În aceeași perioadă, armata lui Putin a mai pierdut 3.350 de tancuri, 6.593 de vehicule blindate, 2.352 de sisteme de artilerie, 471 de sisteme de lansare multiplă de rachete, 244 de sisteme de luptă antiaeriană, 299 de avioane de război, 287 de elicoptere, 2.029 de drone, 873 rachete de croazieră, 18 nave/ambarcațiuni de război, 5.215 vehicule și camioane cu combustibil și 228 de echipamente speciale.

ADVERTISEMENT

Americanii vorbesc de 200.000 de ruși uciși sau răniți în războiul din Ucraina

În debutul acestei luni, oficialii americani și europeni au oferit și ei evaluări ale victimelor de ambele părți în conflictul din Ucraina. S-a vorbit de 180.000-200.000 de ruși morți și răniți și 100.000 sau mai mulți de victime în rândul ucrainenilor.

La televiziunea națională din Norvegia, generalul Eirik Kristoffersen, șeful forțelor armate din statul scandinav, a estimat numărul victimelor rusești la 180.000, iar bilanțul ucrainean la aproximativ 100.000 de soldați. Între timp, oficiali americani și alți oficiali occidentali spun că numărul soldaților ruși uciși și răniți în Ucraina ”se apropie de 200.000”.

ADVERTISEMENT

De la debutul agresiunii militare până în prezent, Kremlinul a emis foarte puține bilanțuri în legătură cu victimele sale de pe front. În cea mai recentă actualizare privind victimele, care datează tocmai din septembrie 2022, Rusia a susținut că a înregistrat doar 5.937 de morți.

Zeci de mii de civili uciși după declanșarea invaziei ruse

Date oficiale ONU spun că bombardamentele declanșate în februarie 2022 au forţat aproape 8 milioane de persoane să părăsească Ucraina. Peste 5 milioane sunt strămutate în interiorul țării. Cei mai mulți ucraineni au ajuns în Polonia, peste 1 milion de refugiați.

Informațiile în privința numărului de victime din rândul civililor sunt de asemenea greu de obținut și de verificat. Circulă mai multe cifre. În urmă cu o lună, ONU a estimat numărul morţilor şi răniţilor la 18.000. Organizația a punctat că ”cifrele reale sunt considerabil mai mari”. Printre cei uciși s-au numărat peste 400 de copii.

În schimb, estimările deceselor în rândul civililor făcute de Guvernul de la Kiev vorbesc 33.000 – 41.000 de oameni uciși. Numai bătălia de la Mariupol ar fi dus la aproximativ 25.000 de morți civili.

ADVERTISEMENT