Un angajat al firmei de pază de la Metrorex a decedat luni dimineața, pe peronul stației de metrou Republica, în jurul orei 07:30. Potrivit primelor informații, bărbatului i s-a făcut rău și s-a prăbușit în dreptul scărilor de la ieșirea dinspre gara Titan Sud. Agentul de pază avea 55 de ani și se afla în timpul programului.
Ieșirea respectivă a fost blocată timp de câteva ore. În acest timp, echipajele medicale SMURD au încercat să-l salveze pe bărbat, însă fără succes. Procedura de resuscitare a durat 45 de minute.
”Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că un agent de pază, ce executa serviciul la o staţie de metrou din sectorul 3 ar fi acuzat o stare de rău şi ulterior a căzut.
La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul Brigăzii Poliţiei Transport Public, precum şi echipaj medical de prim ajutor”, a transmis Poliţia Capitalei.
În jurul orei 10:00, cadavrul bărbatului a fost ridicat de la metrou și transportat la o mașină de medicină legală.
Cercetările vor fi efectuate de Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul bărbatului.
Programul de funcționare a metroului nu a fost perturbat de incidentul de la stația de metrou Republica.
Cel mai recent eveniment de acest gen a avut loc în decembrie 2021, atunci când un bărbat de 40 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe șine în stația Anghel Saligny. Pompierii l-au scos pe bărbat la suprafață, după care un echipaj SMURD l-a dus la spital. Din fericire, acesta a scăpat cu viață, cu doar cteva leziuni minore.