News

Un tânăr din Râmnicu Vâlcea a fost găsit fără suflare într-o autogară. Misterul decesului său se adâncește. Legiștii confirmă moartea violentă

Un tânăr din Râmnicu Vâlcea a decedat în condiții suspecte, el fiind găsit fără suflare într-o autogară, în apropiere de locul în care lucra. Legiștii spun cănu a murit din cauze naturale.
18.01.2022 | 23:56
Un tanar din Ramnicu Valcea a fost gasit fara suflare intro autogara Misterul decesului sau se adanceste Legistii confirma moartea violenta
Un tânăr din Râmnicu Vâlcea a fost găsit fără suflare într-o autogară. Foto: Hepta - Mediafax
ADVERTISEMENT

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost găsit fără suflare într-o autogară din oraș.

Decesul a fost descoperit cu mai multe zile în urmă, pe data de 10 ianuarie, dar până în acest moment nu se cunosc prea multe informații despre cauza morții.

ADVERTISEMENT

Dosar de moartea suspectă pentru tânărul găsit mort în autogară

Deocamdată, oamenii legii au trecut această moarte la categoria unui deces suspect, în timp ce persoanele care l-au cunoscut și cei care au participat la înmormântare au precizat că trupul acestui avea semne vizibile de violență.

„La data de 10 ianuarie a acestui an, la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de caz în vederea lămuririi împrejurărilor în care a survenit decesul unei persoane într-o autogară din municipiu”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Georgiana Stancu.

ADVERTISEMENT

Mai mult, ei spuneau că ar putea fi vorba chiar de o crimă în acest caz. În spațiul public a apărut chiar informația că tânărul a fost implicat în mai multe conflicte, inclusiv cu un taximetrist și acesta ar fi putut degenera și duce la o crimă.

Totuși, acest lucru nu a fost confirmat de oamenii legii, care continuă cercetările în acest caz, având în vedere că au ieșit la suprafață o mulțime de informații contradictorii.

ADVERTISEMENT

Bărbatul în cauză se numea Cristian Chirca și, potrivit cunoscuților, era un bărbat liniștit, care a locit toată viața în centrele de ocrotire socială pentru persoanele cu afecțiuni psihice.

Mortea tânărului a fost una violentă, spun legiștii

El lucra ca paznic în zona în care a fost găsit fără suflare. În timp ce persoanele care au participat la înmormântare spun că bărbatul a fost cu siguranță bătut și avea urme de lovituri la cap, acest lucru este confirmat și de legiști.

ADVERTISEMENT

Aceștia au anunțat că moartea tânărului a fost una violentă.

„S-a efectuat necropsia, s-au prelevat probe pentru analizele de laborator, iar după finalizarea acestor investigaţii, se va face un raport de expertiză medico-legală care se va înainta organelor de poliţie.

Până acum s-a întocmit un raport preliminar. Ce putem să vă mai spunem este faptul că în acest caz nu se poate vorbi despre o moarte naturală, ci de o moarte violentă”, au arătat legiştii, conform Adevărul.

ADVERTISEMENT