News

Val de scumpiri în 2021. Cresc semnificativ prețurile la mai multe produse

01.01.2021 | 11:43
Val de scumpiri in 2021 Cresc semnificativ preturile la mai multe produse
ADVERTISEMENT

Costurile vieții vor crește în România de la 1 ianuarie 2021, o serie de bunuri și servicii urmând să se scumpească odată cu începutul anului.

O parte dintre aceste scumpiri se datorează creșterii taxelor impuse producătorilor, care vor transfera costurile suplimentare asupra consumatorilor prin majorarea prețurilor, cum este cazul la țigări și carburanți.

ADVERTISEMENT

De asemenea, se vor liberaliza prețurile la energie electrică, însă unii consumatori ar putea să evite majorările, ba chiar ar putea plăti facturi mai mici.

Țigările, o plăcere din ce în ce mai costisitoare

Fumătorii vor contribui și mai mult la bugetul de stat, Guvernul intenționând să majoreze în două etape acciza la țigări, creșterea totală fiind de 5,3%.

ADVERTISEMENT

În prezent, acciza este de 533,97 lei/ mia de țigări, dar de la 1 ianuarie va ajunge la 546,21 lei/ mia de țigări. Într-o a doua etapă, acciza va ajunge la 563,97 lei/ mia de țigări, ultima majorare fiind aplicată de la 1 aprilie.

Majorarea accizei este practic impusă de Uniunea Europeană întrucât o directivă europeană a stabilit că acciza totală la țigări trebuie să reprezinte cel puțin 60% din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul. În momentul de față, în România acciza reprezintă 58,7%, iar guvernul de la București era amenințat de o procedură de infringement de către Comisia Europeană.

ADVERTISEMENT

În  momentul de față, prețul unui pachet de țigări variază între 19 și 22 de lei, însă după aplicarea celor două majorări ale accizei, prețurile ar putea crește cu 50 de bani sau chiar un leu. Asta în condițiile în care deja statul român primește circa 15 lei din cei plătiți de un fumător pentru un pachet. Raportat la puterea de cumpărare, România are cele mai mari prețuri la țigări.

Potrivit unor calcule realizate de Profit.ro, fumătorii au plătit accize cu 12% în primele 10 luni ale anului 2020 față de aceeași perioadă a anului  trecut. Asta în condițiile în care alte sectoare ale economiei au primit ajutoare sau garanții de stat. Practic, fumătorii au trebuit să suporte o parte din reducerea încasărilor la buget, provocată de epidemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Acciza la carburanți crește din nou

Potrivit Codului Fiscal, acciza la carburanți se actualizează la începutul fiecărui an, în funcție de creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare.

În consecință, de la 1 ianuarie 2021 acciza pentru benzina fără plumb crește de la 1.773 de lei pentru 1.000 de litri de motorină la 1.827 lei, creșterea fiind de 5,4 bani pentru fiecare litru. În cazul accizei la motorină creșterea este de 49 de lei, de la 1.625 lei pentru 1.000 de litri la 1.674 lei pentru mia de litri, adică 4,9 bani pe litru.

Prețul la pompă va crește mai mult întrucât la acciză se aplică și TVA. Potrivit Economica.net, costul suplimentar pentru cei care vor alimenta în benzinării va fi de 6,4 bani pe litrul de benzină și 5,8 bani pe litrul de motorină. Creșterea survine după un an în care statul a încasat mai puțin bani din accizele la carburanți din cauza consumului mai redus din cauza pandemiei.

Facturile la energia electrică vor crește doar la unii  consumatori

De la 1 ianuarie  2021 piața energiei electrice se va liberaliza complet, o consecință fiind că cei care nu încheie alte contracte cu furnizorii vor avea parte de facturi mai mari, creșterea fiind estimată între 13% şi 26%.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că piața concurențială, pentru consumatorii care cer furnizorilor încheierea de noi contracte, va avea prețuri mai mici  decât așa-zisa „piață universală”, adică vechea piață reglementată.

Dacă nu optezi pentru piaţa concurenţială, automat legea nu te lasă să rămâi fără curent electric şi atunci treci în piaţa universală, iar în piaţa universală furnizorii au profitat de acest aspect şi preţul este mai mare faţă de piaţa concurenţială. Evident că orice consumator casnic trebuie să se intereseze şi să-şi caute furnizorul cu preţul cel mai mic”, a spus Virgil Popescu, citat de Agerpres.

El a spus că furnizori speculează în acest moment conservatorismul clienţilor casnici, care nu sunt obişnuiţi să caute şi să compare noi oferte.

După mine, este un comportament la limita bunei credinţe a furnizorilor, ei încearcă acum să-şi maximizeze profitul, aşa cum au încercat la gaze. Eu tot spuneam că se vor reduce preţurile cu 10%, ei tot spuneau că nu, că nu, că nu, până la urmă le-au redus. La fel, la electricitate sunt convins că în cursul anului 2021 preţurile se vor regla”, a mai spus Popescu.

De la 1 ianuarie 2021,ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal. Consumatorii fie rămân cu actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă.

Asociaţia Energia Inteligentă a estimat că cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare. La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.

ADVERTISEMENT