News

Vameșii intră în grevă săptămâna viitoare. „Sunt angajaţi care tremură, la propriu, în birouri”

Vameșii vor intra în grevă japoneză de miercuri, 20 decembrie, urmând să poarte o banderolă albă pe mână în timpul serviciului
17.12.2023 | 19:47
Vamesii intra in greva saptamana viitoare Sunt angajati care tremura la propriu in birouri
Protest în vămile din România săptămâna viitoare. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Sindicatele angajaților din cadrul Autorităţii Vamale Române au anunțat organizarea unei greve japoneze săptămâna viitoare. Salariații se plâng atât de condițiile de muncă din birourile vamale cât și de neplata unor drepturi salariale restante.

Grevă japoneză în vămi

Sindicatul Naţional Meridian, care reprezintă şi are printre membrii săi aproximativ o treime din numărul angajaţilor Autorităţii Vamale Române, a anunțat duminică inițierea unei acțiuni de protest, sub forma unei greve japoneze, miercuri, 20 decembrie.

ADVERTISEMENT

Nemulțumirile personalului vamal vizează în principal condițiile de muncă, însă susțin că sunt îndreptățiți și la plata unor drepturi salariale restante. Sindicatul Meridian, cel care organizează acest protest, susține că în birourile și clădirile vămilor condițiile sunt atât de proaste încât nu există nici măcar căldură sau servicii de curățenie.

„În ceea ce priveşte condiţiile de muncă, acestea se prezintă sub orice critică. Astfel, clădirile în care îşi desfăşoară activitatea sunt într-o stare avansată de degradare din cauza faptului că nu au fost alocate de-a lungul anilor fondurile necesare.

ADVERTISEMENT

În acest moment sunt angajaţi care tremură, la propriu, atât în birouri, pentru că nu este asigurată încălzirea acestora cum este cazul la Craiova, Tulcea, Vrancea etc. sau la frontieră, pentru că, de mai mult de 10 ani, nu a fost asigurată uniforma de lucru. Lipsa resurselor financiare a dus la deteriorarea continuă a acestei situaţii, nefiind asigurate în unele locuri nici măcar serviciile de curăţenie sau pază”, se arată în comunicatul transmis duminică de către Sindicatului Naţional Meridian.

Preşedintele organizaţiei sindicale, Voinea Negoiţă, cel care semnează comunicatul sindicatului, susține că salariații nu dispun de condițiile necesare desfășurării muncii în birouri, subliniind că aceste birouri ar fi închise dacă angajații nu ar cumpăra ei obiectele de birotică necesare desfășurării lucrului.

ADVERTISEMENT

„Condiţiile nu sunt mai bune nici în ceea ce priveşte dotările de care dispun referitoare la desfăşurarea activităţii, atât în ceea ce priveşte aparatura de control (scannere), cât şi în cazul celei de birou (calculatoare, imprimante etc). Mai mult decât atât, unele unităţi ar trebui uneori închise, dacă angajaţii nu şi-ar cumpăra din banii lor cele necesare activităţilor zilnice (rechizite, tonere imprimantă etc.)”, se mai arată în comunicatul Sindicatului Median.

Cer plata similară cu ceilalți angajați din vămi

Angajaţii din cadrul birourilor vamale de frontieră şi de interior, ai direcţiilor regionale vamale şi ai aparatului central din cadrul Autorităţii Vamale Române cer să fie plătiți similar cu alți angajați din vămi. Sindicaliștii susțin că salariații din birourile vamale nu sunt plătiți pentru zilele de sâmbătă sau duminică, așa cum este cazul altor angajați ai aceleiași instituții, susținând că practica este una discriminatorie.

ADVERTISEMENT

„Deşi lucrează în aceleaşi condiţii cu alte categorii de personal, cum este cazul la frontieră, aceştia sunt discriminaţi şi nu beneficiază de aceleaşi drepturi sau de plata zilelor de sâmbătă, duminică şi sărbători legale lucrate.

Deşi am înştiinţat şi am solicitat de-a lungul timpului rezolvarea acestor probleme, din păcate, nu există încă semnale că vor fi soluţionate prea curând. Urmare a faptului că limita răbdării angajaţilor a ajuns la un nivel critic, are loc în prezent o consultare în rândul membrilor de sindicat cu privire la declanşarea şi a altor forme de protest, acţiunea organizată acum reprezentând doar o primă etapă”, a mai precizat Voinea Negoiţă, președintele Sindicatului Naţional Meridian.

Aceleași nemulțumiri au fost vociferate și în luna martie a acestui an, sindicatele angajaților din vămi amenințând și atunci cu proteste din cauza condițiilor de muncă și a plății discriminatorii.

ADVERTISEMENT
Tags: