News

Vești bune de la meteorologi. Vreme de primăvară în minivacanța de Ziua Națională

Meteorologii anunță temperaturi blânde pentru următoarele zile. Minivacanța de Ziua Națională vine cu vreme de primăvară
29.11.2023 | 10:39
Vesti bune de la meteorologi Vreme de primavara in minivacanta de Ziua Nationala
Meteorologii vin cu vești bune pentru minivacanța de Ziua Națională Sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu
ADVERTISEMENT

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) anunță că vremea intră într-un proces de încălzire în următoarele zile. Temperaturile vor fi semnificativ mai ridicate față de normalul perioadei.

Vreme de primăvară în minivacanța de Ziua Națională

De sfântul Andrei, joi 30 noiembrie, vremea intră într-un proces de încălzire, resimțit mai ales la valorile termice nocturne, anunța ANM. Seara vine totuși cu precipitații care pe alocuri pot fi însemnate cantitativ.

ADVERTISEMENT

Zonele afectate sunt cele deluroase şi montane din Crişana, Maramureş şi nord-vestul Transilvaniei. Datorită aerului cald, acestea se vor transforma treptat în lapoviță la munte și ploi în restul zonelor.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar la intensități mai mici şi pe arii restrânse în vest şi în a doua parte a intervalului în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 0 şi 10 grade.

ADVERTISEMENT

Vremea de 1 Decembrie

De Ziua Națională meteorologii ANM anunță o vreme în încălzire semnificativă ”astfel valorile termice vor fi cu 10…15 grade peste normalul perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 18 grade, mai scăzute în jumătatea de nord a Moldovei, dar și ușor mai ridicate în Banat”.

Cerul va prezenta înnorări în general persistente, care vor aduce și precipitații în vestul, centrul şi nordul țării. Acestea vor fi mixte la munte şi mai ales ploi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, având intensificări pe crestele montane în special.

ADVERTISEMENT

Sâmbăta aduce o răcire a vremii pentru vestul, centrul şi nordul țării, precum şi la munte. Temperaturile vor scădea faţă de intervalul anterior, iar cerul va fi mai mult noros. Apar și precipitațiile, mixte la început, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

Restul țării se va mai bucura de valori termice ce se vor menține mai ridicate decât mediile climatologice. În a doua parte a zilei vor apărea și înnorări și local precipitații slabe.

ADVERTISEMENT

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua în sud, centru, est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 şi 18 grade.

ADVERTISEMENT