Life

Viața lui Michael Jackson, ecranizată. Nepotul său va interpreta rolul regretatului star american

Existența lui Michael Jackson, pe micile ecrane. Unul dintre nepoții săi va juca rolul principal în adaptarea cinematografică.
31.01.2023 | 20:29
Viata lui Michael Jackson ecranizata Nepotul sau va interpreta rolul regretatului star american
Existența lui Michael Jackson, pe micile ecrane. Nepotul său va juca rol principal în adaptarea cinematografică. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Viața artistului supranumit „regele muzicii pop” va fi ecranizată. Nepotul său va interpreta rolul regretatului star american care s-a stins din viață pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani în urma unei intoxicații cu propofol.

Existența lui Michael Jackson, pe micile ecrane. Nepotul său va juca rol principal în adaptarea cinematografică

Michael Jackson a lăsat în urma sa foarte multe piese, contribuind la importanța muzicii, a dansului și a modei încă de copil. A ajuns în lumina reflectoarelor pe când avea numai 5 ani și a stat pe scenă timp de 4 decenii.

ADVERTISEMENT

Viața sa a fost una controversată și va putea fi urmărită datorită unei pelicule care îi poartă numele. Potrivit publicațiilor de peste Ocean studioul Lionsgate se pregătește de un proiect cinematografic intitulat Michael.

Unul dintre nepoții megastarului va interpreta rolul principal în lungmetragul despre viața și cariera starului american. Este vorba de Jaafar Jackson, fiul unuia dintre frații mai mari ai regretatului cântăreț, Jermaine Jackson.

ADVERTISEMENT

Acesta are 26 de ani și este la rândul său un artist în devenire. În anul 2019 a lansat single-ul de debut, Got Me Singing.

„Jaafar îl întruchipează pe fiul meu. Este atât de minunat să-l vezi ducând mai departe moștenirea Jackson”, a spus mama lui Michael Jackson, Katherine Jackson, prin intermediul unui comunicat, notează People.

ADVERTISEMENT
Jaafar Jackson, nepotul lui Michael Jackson
Jaafar Jackson, nepotul lui Michael Jackson. Sursa foto: Instagram.com

Nepotul lui Michael Jackson, în rolul celebrului star pop

Producătorul Graham King, cel care a obținut drepturile de autor pentru pelicula care se va filma anul acesta, a declarat că a făcut un casting pentru rolul lui Michael Jackson și așa a ajuns că i se potrivește lui Jaafar Jackson.

„L-am cunoscut pe Jaafar acum mai bine de doi ani și am fost uluit de felul în care personifică personalitatea lui Michael.

ADVERTISEMENT

A fost ceva atât de puternic încât, chiar și după ce am căutat în toată lumea, a fost clar că el este singura persoană căruia i se potrivește acest rol”, a completat producătorul, mai arată sursa citată.

Regizorul filmului este Antoine Fuqua, un cineast cunoscut pentru numeroase producţii de mare succes, cum ar fi: Training Day și The Equalizer, în timp ce scenariul îi aparține lui John Logan, care a lucrat la Gladiator și The Aviator.

Lungmetragul care va cuprinde viața și muzica lui Michael Jackson se va realiza alături de cei doi executori ai testamentului cântăreţului, John Branca şi John McClain.

ADVERTISEMENT
Tags: