News

Video. Cimitirele croate, împânzite de falşi cerşetori români, localnicii sunt disperaţi. “Nimic nu este sfânt pentru ei!”

Croaţii sunt îngroziţi de apariţia cerşetorilor români în cimitirele lor. O cameră de supraveghere i-a surprins la acţiune în oraşul Sibenik.
03.11.2023 | 18:07
Video Cimitirele croate impanzite de falsi cersetori romani localnicii sunt disperati Nimic nu este sfant pentru ei
Cerşetori români la Sibenik, în Croaţia Foto: captură ecran
ADVERTISEMENT

Presa de pe coasta dalmată a Croaţiei a publicat zilele acestea mai multe imagini  cu cerşetori în cimitire, semnalând că este prima dată când văd o asemenea situaţie. Aprofundând cazurile s-a dovedit că persoanele care cerşeau fac parte dintr-o reţea bine organizată şi sunt din România.

Cerşetorii au fost plasaţi în locuri “strategice”

Una dintre situaţii a fost surprinsă de camerele de supraveghere la Kvanj, cel mai mare cimitir al orașului Sibenik. Într-un moment în care prin acea zonă trec sute de cetățeni, au apărut trei cerșetori, care au decis să profite de ocazie și să câștige câțiva euro.

ADVERTISEMENT

Întreaga situație, însoțită de fotografii și un videoclip, a fost descrisă de angajații companiei funerare publice „Čempresi” pe pagina lor oficială de Facebook. Situaţia i-a oripilat atât pe aceştia, cât şi pe redactorii de la Slobodna Dalmacija, care au realizat un articol pe această temă.

“La cimitirul Kvanj s-a întâmplat pentru prima dată așa ceva. În jurul orei 11.40 a venit la cimitir o dubă Mercedes Vito gri, cu numere de înmatriculare românești, din care au coborât trei cerșetori profesioniști, extrem de pricepuți în munca lor.

ADVERTISEMENT

Mai întâi, o femeie mai tânără a făcut ocolul centrului cimitirului și a văzut că terenul era ‘extrem de fertil’ (un număr mare de oameni), iar poliția nu se zărea pe nicăieri. Apoi s-a întors la vehiculul din care au coborât două femei și au fost repartizate în două posturi ‘strategice’, iar duba de pasageri a părăsit zona.

Am sunat la poliție, care a sosit rapid și a luat problema sub jurisdicția lor și i-a luat pe cerșetori din zonă”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a celui mai mare cimitir din Sibenik.

ADVERTISEMENT

Situaţia a stârnit furia comunităţii locale, care consideră că ar trebui instalate mai multe camere care să acopere toată zona în care “se odihnesc decedații, și să prindă hoții, cerșetorii și vandalii care să fie pedepsiți cu închisoarea, confiscarea bunurilor furate și amenzi grele”.

Sibenik este un oraş de 46.000 de locuitori, situat la gura de vărsare a râului Krka în Marea Adriatică. Este o destinație turistică populară, atât pentru croați, cât și pentru străini. Parcul Național Krka, care se află în apropierea orașului, este cunoscut pentru cascadele sale spectaculoase și pentru flora și fauna bogată.

ADVERTISEMENT

Orașul atrage anual peste un milion de vizitatori. Este situat pe autostrada A1, care leagă Zagrebul (aflat la distanţă de 430 km) de Split (aflat la 130 km distanţă) și Dubrovnik (aflat la 240 km distanţă).

ADVERTISEMENT