Agitație mare la școala din Jilava, după ce FANATIK a publicat imagini cu o acțiune a IPJ Ilfov, care a întrerupt orele de curs și a efectuat un control în lucrurile personale ale elevilor.
Marți dimineața, senatoarea Rodica Boancă, șefa Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor din Parlamentul României, a venit neanunțată la sediul școlii, alături de Gianina Șerban deputat AUR de Ilfov.
Cele două au vrut să cerceteze ”în teren” un posibil abuz din partea poliției asupra minorilor. De asemenea, Rodica Boancă spune că avea informații despre unele presiuni la care directoarea unității de învățământ ar fi supusă pentru a-și ”asuma” acțiunea poliției. Pe de altă parte, directoarei i s-ar cere insistent să spună dacă știe cum au ajuns imaginile cu presupusul abuz al poliției, în presă.
Asta după ce IPJ Ilfov a anunțat că ”directorul unității de învățământ a fost informat cu privire la efectuarea activității în cauză, acesta neavând obiecțiuni și, de asemenea, a participat efectiv, împreună cu alte cadre didactice, la această acțiune”.
Marți dimineață, o echipă ”mixtă”, de la Inspectoratul Școlar Ilfov, Primăria Jilava și Poliția Locală Jilava au ”băgat-o în ședință” pe directoarea școlii în care a avut loc acțiunea poliției.
Doar că la apariția celor două membre ale Parlamentului României, aceștia s-au grăbit să termine întâlnirea și să plece.
Redăm mai jos dialogul care a avut loc în cancelaria școlii, surprins în imagini de un însoțitor al senatoarei Rodica Boancă.
Cristian Marin (viceprimar Jilava), către directoare: Bine, ne auzim, atunci, da? Vorbim.
Rodica Boancă (senator): Dar, de ce nu rămâneți
Cristian Marin: Eu nu mai…
Rodica Boancă: Domnul este de la…
Cristian Pană (șeful Poliției Locale Jilava): Sunt Cristi Pană, șeful Poliției Locale Jilava.
Rodica Boancă: Așa, și de ce sunteți dumneavoastră, acum, aici?
Cristian Pană: …să participăm la o discuție… Nici un control…
Rodica Boancă: Despre?
Cristian Pană: O discuție privată, momentan. Dacă dorește doamna director…
Însoțitor senator: În cadrul școlii, o discuție privată?
Cristian Pană (părăsind încăperea): O zi bună…
Rodica Boancă: Dar de ce plecați? Dar de ce plecați și nu rămâneți să discutăm…
Însoțitor: Vă găsim la sediul poliției locale?
Cristian Pană: Da, bineînțeles
Însoțitor: Tot în discuții private?
Rodica Boancă: Vom veni acolo, și la primărie și la inspectorat…
Inspector școlar: Dar ce s-a întâmplat?
Rodica Boancă: Aici s-a întâmplat… O situație care ar fi trebuit pe dumneavoastră, ca inspector… Inspector de specialitate sau inspector general?
Inspector școlar: Inspector general…
Rodica Boancă: Ar fi trebuit, dumneavoastră, în calitate de inspector general… În afara faptului că ar fi trebuit să luați o poziție publică asupra a ceea ce s-a întâmplat… Că știu de ce v-ați adunat toți aici.
I.I. (cadru didactic): Vă rog să nu ne filmați. În momentul ăsta îmi încălcați drepturile. Cum îndr… Vă rog să ștergeți imaginile. N-aveți voie! Mă numesc I.I., n-aveți voie să mă filmați.
Rodica Boancă: Nu ridicați tonul la mine. Dar de ce să nu vă filmăm.
I.I.: Sunt I.I., sunt profesor și nu are dreptul să mă filmeze. Sunteți profesoară ca și mine?
Rodica Boancă: Sunt profesoară ca și dumneavoastră.
I.I: Are dreptul să mă filmeze?
Rodica Boancă: Are dreptul să vă filmeze, de ce nu?
I.I.: În momentul acesta mi-ați încălcat drepturile.
Cristian Marin: Nu trebuie să acceptați așa ceva, doamna profesor… Ăsta e un mod de lucru care…
Rodica Boancă: Dar de ce, ei trebuie să accepte abuzurile dumneavoastră?
Cristian Marin: E o lipsă de educație
Rodica Boancă: (…) și nu vă respectați funcțiile pe care le aveți…
Cristian Marin: Suntem aleși, stați liniștită
Rodica Boancă: Și eu sunt tot aleasă, domnule, ierarhic superioară dumneavoastră.
Cristian Marin: Din păcate
Rodica Boancă: Ierarhic superioară dumneavoastră, și veți da socoteală.
Contactată de FANATIK, senatoarea Rodica Boancă a dezvăluit că a fost surprinsă neplăcut de atitudinea autorităților și că este convinsă că acestea încearcă mai degrabă să mușamalizeze întreaga situație decât să facă lumină într-un posibil caz de abuz.
”Astăzi m-am deplasat împreună cu doamna deputat Gianina Șerban în Jilava pentru a ancheta un abuz și am dat peste un alt abuz, pe care l-am prins în flagrant. Știam de situația cu elevii care au fost percheziționați de polițiști și am vrut să facem o cercetare la fața locului, să discut cu doamna director, să aflu ce s-a întâmplat. Aici îi găsim pe viceprimar, șeful Poliției Locale și Inspectoratul Școlar, reprezentat de doamna inspector general adjunct și încă o inspectoare care s-a prezentat Ioana Ionescu. O adevărată comisie formată din 5-6 persoane.
Erau toți în jurul doamnei director și încercau s-o intimideze. Am vrut să participăm și noi la această întâlnire, însă am fost poftite afară, pe motiv că era o discuție privată. Dânsa era singură și aproape că avea lacrimi în ochi. Așa ceva nu se poate tolera într-un stat de drept”, a declarat senatoarea Rodica Boancă pentru FANATIK.
FANATIK a luat legătura și cu viceprimarul din Jilava, Cristian Marin, care a confirmat că a avut o întrevedere cu directoarea școlii, însă neagă că ar fi vorba despre presiuni asupra acesteia.
”Am discutat mai multe aspecte cu doamna directoare, printre care și modul în care imaginile au ieșit din școală și au apărut în presă. Sistemul a fost implementat de primărie, așa că am fost interesați și de acest aspect.
După apariția doamnei senator, am preferat să plec de acolo pentru că nu am vrut să fac circ. Nu acesta este modul meu de a face politică. Am aflat ulterior că sunt convocat la Comisia pentru Combaterea Abuzurilor din Senat. O să mă prezint acolo, nu am niciun fel de problemă din acest punct de vedere.
Aș vrea să menționez că nu am făcut presiuni asupra doamnei directoare. Din contră, personal, eu o susțin și se poate baza pe mine.
După ședință, concluzia a fost că sunt niște probleme care, prin voința tuturor părților implicate, pot fi rezolvate. Nu aș vrea să comentez mai mult”, a declarat Cristian Marin, viceprimarul comunei Jilava, pentru FANATIK.
Rodica Boancă s-a autosesizat în calitate de președinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Senat, în legătură cu faptele petrecute la Școala Gimnazială nr 1 din Jilava. Săptămâna viitoare, comisia îi va audia pe reprezentanții instituțiilor care au avut legătură cu descinderea din școală.
Duminică, FANATIK a publicat imagini surprinse de pe camerele de supraveghere de la o acțiune a poliției la Școala Gimnazială nr 1 din Jilava. Polițiștii au descins acolo fără să anunțe în prealabil conducerea școlii sau părinții, într-o acțiune ”de prevenție” care s-a transformat într-o veritabilă percheziție.
Luni dimineața, conducerea IPJ Ilfov a anunțat că acțiunea s-a desfășurat legal, pentru ca în timpul serii să revină și să anunțe că s-a deschis un dosar penal, urmând ca cei șapte polițiști care au participat la acțiune să fie audiați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
Tot luni seara, Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor din Senat a fost sesizată de Rodica Boancă. De asemenea, Avocatul Poporului a anunțat că va demara o anchetă în acest caz, urmând ca miercuri să trimită adrese către părțile implicate.