Toate încercările Occidentului de a provoca o înfrângere strategică a Federației Ruse au eşuat și, în plus, mitul despre invulnerabilitatea echipamentelor militare occidentale s-a prăbușit, a declarat președintele rus Vladimir Putin, vineri, la o ședinţă a Ministerului Apărării.
“Mitul invulnerabilității echipamentelor militare occidentale s-a prăbușit. Toate încercările, după cum se spunea în Occident, de a ne provoca o înfrângere militară, o înfrângere strategică, au fost înfrânte de curajul și forța soldaţilor noştri, ciocnindu-se cu puterea sporită a forțelor noastre armate”, a spus Putin.
Totuşi, desfăşurarea “Operațiunii Militare Speciale” (SVO), cum este numită ea de Moscova, a scos la iveală şi o serie de probleme ale Rusiei, care trebuie rezolvate cu prioritate.
Potrivit șefului statului rus, este necesară restructurarea serioasă a funcționării sistemului de comunicații, utilizarea mai eficientă a mijloacelor moderne de recunoaștere, desemnarea țintei și războiul contra bateriilor antiaeriene, precum și creșterea capacităților constelației de sateliți, nu numai în zona de operare, dar şi la nivel global.
“Este necesar să creștem serios producția și furnizarea de proiectile de înaltă precizie și diferite tipuri de drone. Știu că au loc schimbări, totul se întâmplă destul de repede. Dar mai trebuie să lucrăm la asta, trebuie să consolidăm această tendință”, le-a transmis Putin celor prezenţi în sală.
Liderul de la Kremlin a avertizat că dronele mici reprezintă o amenințare pentru infrastructura rusă şi deşi sistemul de apărare aeriană funcționează impecabil, trebuie acordată o atenţie deosebită acestor drone.
“Desigur, bine-cunoscutele noastre sisteme Pantsir, Buki, S-300, S-400 funcționează impecabil, ele sunt cele mai buni din lume, fără nicio exagerare. Dar la ceea ce nu am dat atenție înainte şi am crezut că este un fleac sunt aceste drone mici care ne provoacă daune”, a atras atenția președintele Rusiei.
Anterior, în cadrul aceluiaşi eveniment, Vladimir Putin a spus că Forțele Armate ale țării vor trebui dotate, printre altele, cu sisteme robotizate, lasere de luptă, precum și echipamente bazate pe inteligență artificială (AI) și pe noi principii fizice.
La sfârșitul lunii noiembrie, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că aprovizionarea cu drone a armatei crescut de 16 ori. În același timp, a crescut și volumul proviziilor de alte tipuri de arme livrate pe front, față de aceeași perioadă a anului trecut.