News

Vodafone şi Salvamont lansează #SigurPeMunte, prima campanie de educaţie montană

Vodafone şi Salvamont pun la dispoziţia iubitorilor muntelui un set de recomandări esenţiale făcute de specialişti, înglobate în iniţiativa #SigurPeMunte.
28.02.2024 | 14:20
Vodafone si Salvamont lanseaza SigurPeMunte prima campanie de educatie montana
Vodafone şi Salvamont lansează #SigurPeMunte Foto: Vodafone
ADVERTISEMENT

Vodafone şi Asociația Națională a Salvatorilor Montani (Salvamont) își consolidează parteneriatul de peste două decenii şi lansează campania #SigurPeMunte, o inițiativă de educație montană care cuprinde recomandări utile făcute de profesioniști în domeniu pentru abordarea în siguranță a muntelui. Seria de videoclipuri, realizată cu sprijinul  Mountain Adventure, atinge subiecte de maximă importanţă în educația montană precum: practicarea în siguranță a sporturilor de iarnă, schi și schi de tură sau off piste, echipamentul necesar și orientarea pe munte pentru drumețiile pe timp de iarnă. În plus, seria redă și modul în care se realizează operațiunile de salvare din drumeție sau pe pârtie.

O treime din intervenţiile Salvamont ar fi putut fi evitate

Materialele video educative sunt dezvoltate de agenția Oxygen și producătorul Dragoș Asaftei şi au la bază statisticile Salvamont, conform cărora o treime dintre intervenții ar fi putut fi evitate, dacă turiștii ar fi acordat mai multă atenție alegerii echipamentului, traseului sau prin respectarea regulilor de bază în practicarea activităților montane. În plus, cele mai multe dintre intervențiile salvamontiştilor sunt cauzate de turiștii neechipați corespunzător sau de către cei care sunt neînsoțiți de un ghid pe trasee montane dificile, deopotrivă iarna şi vara.

ADVERTISEMENT

Protagoniștii #SigurPeMunte sunt experți montani care îşi împărtășesc din experiența și cunostințele pe care le-au acumulat, legat de siguranța pe munte pe timp de iarnă. Aceştia sunt Sabin Cornoiu – președintele Salvamont, Daniel Ignătescu – ghid montan AGMR si fondatorul Mountain Adventure, Bianca Albulet – ghid montan AGMR & Mountain Adventure. Lor li se alatură Ciprian Zamfirescu, Head of Innovation and Business Development Vodafone România, care demonstrează cum tehnologia Vodafone face diferența în cazurile de salvare montană.

“Cu peste 15.000 de apeluri primite prin Dispeceratul Național Salvamont, o treime semnalând accidente montane, Salvamont este o organizație vitală. Între 450-600 de salvamontiști au asigurat, zilnic, asistența de salvare montană în cele aproximativ 140 de baze și posturi salvamont permanente sau sezoniere din întreaga țară.

ADVERTISEMENT

Numărul ridicat de intervenții poate sugera și faptul că oamenii nu sunt întotdeauna pregătiți adecvat sau informați când se implică în activități montane. Din acest motiv, un proiect precum #SigurPeMunte era necesar și binevenit, chiar și pentru cei care se consideră experimentați”, spune Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.

Statisticile arată că numai anul trecut echipele Salvamont au fost implicate în 8.026 de operațiuni de salvare montană și 6.548 de intervenții. “Muntele poate fi un loc mai sigur dacă fiecare dintre noi îl respectăm și pornim la drum bine echipați, informați și pregătiți pentru activitatea pe care urmează să o facem”, adaugă şi Daniel Ignătescu, ghid montan AGMR și fondatorul Mountain Adventure.

ADVERTISEMENT

“M-am bucurat să fiu implicat în producția integrală a campaniei #SigurPeMunte, cu atât mai mult cu cât cred în importanța promovării mesajelor care țin de responsabilitate și respect pe munte, indiferent de sportul practicat”, adaugă şi Dragoș Asaftei, producătorul seriei.

Vodafone s-a implicat în înființarea Dispeceratului Național Salvamont și realizarea aplicației “Salvamont”

Inițiativa #SigurPeMunte, sustinută de Vodafone, este construită pe baza expertizei Salvamont și a partenerilor săi precum Mountain Adventure, unul dintre cei mai importanti operatori de experiente montane din ţara noastră.

ADVERTISEMENT

Poți vedea materialele video pe canalele de social media Vodafone România sau direct aici: https://www.youtube.com/playlist?list=PLEEWzLd7JVOXWfPOpiZTKqemmsacFJHQC

Vodafone este din 2019 partener de tehnologie al Salvamont, implicându-se în proiecte ce folosesc tehnologia în activitatea de salvare montană. Compania de telecomunicaţii mobile s-a implicat în înființarea Dispeceratului Național Salvamont și realizarea aplicației “Salvamont”, prin care turiștii se pot informa cu privire la starea a 130 de pârtii din întreaga țară, primesc avertismente montane, vizualizează hărțile munților, găsesc locațiile cabanelor și pot trimite în timp real notificări dispeceratului Salvamont, prin intermediul funcţiei SOS.

80% dintre echipele Salvamont România folosesc de anul trecut drone și tehnologie Vodafone în misiunile de salvare montană. Acestea ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti. De asemenea, Salvamont România beneficiază din partea Vodafone și de primul detector subacvatic de tip sonar digital – AquaEye VODASAFE, de robotul Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device), de propria dronă subacvatică şi un scubajet, pentru a ajunge  în locurile mai greu accesibile de sub apă.

ADVERTISEMENT