News

Vremea o ia razna pe final de octombrie. Val de căldură în România. Zonele unde vor depăși 32 de grade

Vremea din România se schimbă din nou semnificativ. În unele zone din țară vor fi chiar temperaturi specifice unor zile de vară
19.10.2023 | 12:00
Vremea o ia razna pe final de octombrie Val de caldura in Romania Zonele unde vor depasi 32 de grade
Vremea se încălzește semnificativ în următoarele zile Sursa foto; Inquam foto/Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Vremea caldă revine începând de joi. Meteorologii anunță un val de căldură care pătrunde în România și aduce temperaturi apropiate celor din zilele de vară.

Val de căldură în România pe final de octombrie

Potrivit specialiștilor, începând de joi, vremea va intra într-un proces de încălzire accentuată din cauza unui ciclon atlantic puternic, aflat într-o poziție neobișnuit de sudică, care va determina un transport intens de aer tropical dinspre nordul Africii. Temperaturile urcă rapid, iar vremea va deveni excepțional de caldă pentru această perioadă din an.

ADVERTISEMENT

Înnorări și ploi se vor mai semnala sporadic joi și în prima parte a zilei de vineri, 20 octombrie, în jumătatea nordică a țării. Cerul se limpezește apoi în mare parte da țării, iar vineri la prânz termometrele vor arăta între 22 și 28 de grade.

În vestul țării, dar și în multe zone deluroase, noaptea dinspre vineri spre sâmbătă se prognozează a fi neobișnuit de caldă, datorită norilor și vântului destul de puternic dinspre sud și sud-vest. Meteorologii vorbesc chiar despre o noapte tropicală pentru unele zone.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă, 21 octombrie, vor fi înregistrate cele mai ridicate valori ale temperaturilor. Maximele vor depăși 25 – 26 de grade în cea mai mare parte a țării, scrie meteoradar.ro.

Valorile termice vor urca local, în Muntenia, inclusiv în București, în sud-estul Olteniei, în Dobrogea și în zonele de câmpie din Moldova, până la 27 – 30 de grade. Temperaturile maxime ar putea atinge, izolat, în sudul extrem al României 31 – 32 de grade.

ADVERTISEMENT

Duminică, temperaturile scad ușor, însă în sudul și estul țării vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă și sunt așteptate temperaturi maxime cuprinse între 25 și 30 de grade.

După acest episod de vreme deosebit de caldă, meteorologii anunță că temperaturile vor scădea și vor ajunge la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă din an.

ADVERTISEMENT

De asemenea, specialiștii ANM estimează că luna noiembrie va debuta cu temperaturi plăcute, cu valori medii mai ridicate decât cele normale, pe întreg teritoriul țării,

ADVERTISEMENT