Life

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, prima repetiție la Torino: “O să fie un show pe cinste”

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, a susținut marți, 3 mai, prima repetiție pe scena Eurovision 2022 de la Torino. Artistul ne-a oferit și primele declarații de la fața locului.
03.05.2022 | 17:43
WRS reprezentantul Romaniei la Eurovision 2022 prima repetitie la Torino O sa fie un show pe cinste
Ce ținută a purtat wrs la prima repetiție de la Torino. Sursa foto: eurovision.tv.
ADVERTISEMENT

WRS a ajuns luni la Torino, iar marți, 3 mai 2022, reprezentantul României la Eurovision 2022 a repetat pe scena competiției cântecului european și va susține prima conferință de presă. În trecut, artistul a lucrat ca barman la Londra, dar și-a dat seama că vrea să cânte și s-a îndreptat spre muzică. Interesant este că WRS a fost recent în Londra, pentru a-și promova piesa, și a avut surpriza de a fi cazat chiar lângă barul în care a lucrat.

WRS a urcat pentru prima dată pe scena Eurovision de la Torino

Reprezentantul României la Concursul Internațional Eurovision 2022, Andrei Ionuț Urs, pe numele de scenă misterios WRS, a ajuns deja la Torino, acolo unde va avea loc competiția Eurovision din acest an.

ADVERTISEMENT

Artistul român a urcat pe scenă purtând o vestimentație excentrică și a susținut prima repetiție. WRS a interpretat piesa “Llamame” într-o costumație care îl scoate în evidență: pantaloni negri, lucioși, o bluză închisă, fără mâneci și o cămașă de culoare roșie cu volane.

“A început numărătoarea inversă și nici că aș putea fi mai bucuros pentru ceea ce mă așteaptă. Sunt pe cât de emoționat, pe atât de nerăbdător să vedeți la ce am muncit în ultimele două luni. Am pus foarte mult suflet în tot show-ul pentru Torino și de un lucru pot să vă asigur: o să fie unul pe cinste!

ADVERTISEMENT

Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut neîncetat în drumul meu spre Torino, încă din Selecția Națională, și sunt mega excited pentru ceea ce urmează”, a declarat WRS, pentru FANATIK.

wrs
WRS a urcat azi, 3 mai, pe scena de la Torino. Sursa foto: eurovision.tv

WRS concurează în cea de a doua semifinală, în data de 12 mai

Delegaţia României are un program foarte încărcat în Italia. Marţi, 3 mai, după prima repetiţie, a urmat şedinţa tehnică în Viewing Room. În acest moment, WRS susține o conferință de presă în fața ziariștilor acreditați la competiția de la Torino. Artistul va oferi interviuri și va face sesiuni foto.

ADVERTISEMENT

Calificat în urma Selecţiei Naţionale din 5 martie, WRS va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe data de 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, cu numărul 13 de intrare în concurs.

Ce țări mai participă la Eurovision

Alături de România, în a doua semifinală, mai participă reprezentanții țărilor: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.

ADVERTISEMENT

Semifinalele şi finala Eurovision, din 10 şi 12, respectiv 14 mai, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR Internaţional.

Părinții lui WRS sunt dansatori de muzică populară

Andrei Ursu, alias WRS, este un artist cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, e backup dancer în televiziune şi pentru alţi artişti, luându-i drept exemplu pe părinţii săi, ambii dansatori de muzică populară. În 2015, s-a lansat în muzică în trupa de băieţi SHOT.

Doi ani mai târziu, a părăsit proiectul şi s-a mutat la Londra, unde și-a perfecționat abilităţile de compozitor. În ianuarie 2020, a semnat un contract de înregistrare cu Global Records şi demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzică, WRS îşi concepe adesea videoclipurile şi artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.

Finala Eurovision are loc în data de 14 mai

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei.

La ediția din acest an a concursului internațional, ce se desfășoară sub sloganul “The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii a 40 de ţări înscrise în competiţie.

ronela
Ronela reprezintă Albania la Eurovision 2022. Sursa foto: eurovision.tv

Cei mai controversați concurenți de la Eurovision 2022

Cei mai bizari concurenți din acest an au fost desemnați de către fani pe internet. Prima este Ronela din Albania, care a apărut pe scena competiției îmbrăcată sumar, chiar dacă fanii concursului au taxat-o catalogând-o cam “pufoasă” pentru o astfel de ținută. Achille Lauro este cel mai doilea concurent de la Eurovision 2022 care a intrat în vizorul fanilor, tot pentru otfitul îndrăzneț în care își face apariția. Artistul reprezintă San Marino.

achille
Achille reprezintă San Marino la Eurovision 2022. Sursa foto: arhiva personală.

 

ADVERTISEMENT