Un grup de zece turiști rătăciți în Cheile Carașului au avut parte de o aventură teribilă. Cei cinci copii, însoțiți de cinci adulți și un cățel, s-au pierdut în zona muntoasă. Oamenii au fost salvați de o echipă complexă plecată în căutarea lor, în apropierea localității Iabalcea.
Polițiștii din Reșița au fost alertați luni dimineață că un grup de turiști, format de cinci adulți și cinci copii a plecat ieri, de la ora 17, într-o drumeție. Oamenii nu au mai găsit drumul de întoarcere. Echipa de salvare a reușit să ia legătura cu unul dintre turiști.
“Reuşind să ia legătura telefonic cu unul dintre turişti, poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Rurală Reşiţa au aflat că cei cinci adulţi şi cinci copii, patru cu vârste de până la 11 ani şi un bebeluş de 11 luni, precum şi un căţel, plecaseră de duminică, de la ora 17,00, într-o drumeţie în zona respectivă, iar la un moment dat s-au rătăcit”, au precizat polițiștii.
Incidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112. Polițiștii, salvamontiștii, rangerii și jandarmii montani au pornit o dronă pentru a localiza grupul de turiști rătăciți.
Potrivit polițiștilor, cei zece turiști au ajuns într-o zonă fără semnal din Cheile Sălbatice ale Caraşului şi au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea pe un pod, improvizat pe o stâncă.
“Deşi erau speriaţi, înfriguraţi după ce şi-au petrecut noaptea sub cerul liber pe o temperatură de aproximativ 2 grade, şi obosiţi fizic, niciunul dintre turişti nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, putând să se întoarcă singuri acasă, în judeţul Timiş”, au explicat membrii echipei de salvare.
Polițiștii au reușit să localizeze grupul rătăcit și în aproximativ două ore au ajuns la el. Oamenii au fost aduși în siguranță în localitatea Iabalcea. Potrivit sursei citate, niciunul dintre cei zece turiști rătăciți nu a pățit nimic și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Suntem bucuroși că evenimentul s-a încheiat cu bine și niciunul dintre turiști nu a pățit nimic având în vedere că în zonă trăiesc animale sălbatice şi vipere cu corn, iar terenul poate fi accidentat şi periculos pentru cei care se aventurează fără să cunoască locurile”, au conchis reprezentanții IPJ Caraş-Severin.
În acest context, polițiștii au lansat un apel către mii de români. Oamenii legii recomandă turiștilor ca înainte să plece într-o drumeție să fie atenți la mai multe detalii și să se informeze despre gradul de dificultate al traseului, să afle despre accesibilitate, porţiunile periculoase şi starea vremii.