News

Fetiţe salvate eroic de salvamontişti. S-au rătăcit în pădurea Voineasa şi au fost găsite într-o zonă accidentată şi cu zăpadă mare

Acţiune contracronometru a Salvamontiştilor din Voineasa, sâmbătă seara. Două fetiţe dispărute în pădure au fost găsite înainte să îngheţe de frig
21.01.2023 | 19:59
Fetite salvate eroic de salvamontisti Sau ratacit in padurea Voineasa si au fost gasite intro zona accidentata si cu zapada mare
Salvamontiştii au reuşit recuperarea celor două fetiţe
ADVERTISEMENT

Salvamontiştii din Voineasa au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seara pentru căutarea a doi minori rătăciţi în pădure, după ce au părăsit zona amenajată a pârtiei de schi.

Fetiţele erau într-o zonă accidentată, cu zăpadă mare

Salvamontiştii şi-au mobilizat toate eforturile pentru ca identificarea locului celor doi copii să fie făcută cât mai repede întrucât s-a lăsat întunericul şi temperaturile încep să scadă foarte mult.

ADVERTISEMENT

“Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul Serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea a doi minori rătăciţi prin pădure după ce au părăsit zona amenajată a pârtiei de schi”, a informat Salvamont România, pe pagina de Facebook.

Ulterior, după zeci de minute de căutări, salvatorii au anunţat găsirea copiilor rătăciţi, două fetiţe.

ADVERTISEMENT

“Salvamontiștii au ajuns la cei doi copii , acestea, pentru ca sunt doua fete de 9 , respectiv 11 ani , sunt în regula si nu au probleme medicale.

Zona este deosebit de accidentată, zăpada este foarte mare, foarte mulți copaci doborati de vânt, elemente pe care le analizează și de care vor tine cont salvamontiștii în alegerea caii de întoarcere astfel încât acțiunea sa se desfășoare în deplina siguranța.

ADVERTISEMENT

Trebuie apreciat comportamentul celor doi copii, si-au păstrat cumpătul, au anunțat când au simțit ca sunt probleme și au rămas împreună pana la sosirea salvamontiștilor”, a fost mesajul de update al celor de la Salvamont.

Meteorologii prognozează temperaturi apropiate de 0 grade Celsius pentru această noapte la Voineasa, iar zona se află până duminică seara sub atenţionare cod galben de precipitaţii şi vânt puternic.

ADVERTISEMENT

Sâmbătă dimineaţă, Salvamont anunţa că în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național s-au primit 6 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

  • 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Cluj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Brezoi,

În cazul acestor intervenții au fost salvate 5 persoane, una dintre acestea fiind predată la Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

ADVERTISEMENT