Zodia Berbec nu prea are de ce să se plângă în luna iulie 2022, cu excepția anumitor zile în care răbdarea îi poate fi pusă la încercare.
Prima jumătate a lunii lui Cuptor aduce o serie de ușurări pentru nativii de foc. Multe din regretele lor vor dispărea, căci astrele le aduc noi oportunități mai ales în sfera profesională.
Berbecii învață din mers cum să facă față anumitor provocări. Dacă până acum se plângeau în stânga și dreapta că trebuiau să facă anumite lucruri la timpul lor, de data asta își vor impune ei propriul calendar, astfel încât să nu se mai plângă pe viitor.
Până pe 15 iulie, o serie de griji pe care și le făceau pentru ceilalți vor deveni istorie. Optimismul își face loc în felul lor de a gândi, iar asta îi va ajuta foarte mult.
Pozitivismul de care dau dovadă îi urmărește și în a doua parte a lunii. Berbecii care nu se află acum într-o relație s-ar putea să facă niște cuceriri cu jovialitatea lor.
Zilele norocoase pentru nativii de foc sunt 7, 11, 18, 19, 20 și 31 iulie 2022. Pe 7 și 11 iulie, mulți Berbeci își pot crește cota de popularitate la locul de muncă sau în anturajul în care se învârt.
18 este o zi foarte bună pentru a obține bani. Dacă știu ce semnează și știu cum să negocieze, pot da lovitura pe plan financiar. Ziua de 19 iulie este dedicată familiei, cu care petrece clipe de neuitat.
20 și 31 iulie 2022 sunt două date perfecte pentru excursii improvizate, mai ales alături de persoana iubită.
Zilele ghinioniste sunt 4, 5, 13, 15 și 21 iulie. Zilele de 4 și 5 nu sunt tocmai bune pentru tranzacții. Unele acorduri ar trebui amânate până după data de 10 iulie.
13 e zi cu ghinion sentimental. Astrele le recomandă acestor nativi să se ferească de cadouri prea scumpe pentru a cuceri pe cineva. Gesturile mici vor fi cu adevărat de folos.
15 și 21 iulie îi pune la încercare pe Berbeci. Trebuie să dea dovadă de foarte multă răbdare, însă felul lor agitat de a aborda anumite teme le-ar putea aduce belele.