Zodia Berbec are un septembrie 2021 destul de glorios dacă privim ce îi rezervă astrele în sfera muncii. Luna este una prielnică pentru aceia care vor să își schimbe complet viața.
Luna septembrie 2021 debutează pentru nativii Berbeci cu o serie de promisiuni și provocări noi la toate capitolele. Prima jumătate a lunii este una extrem de importantă pentru cei care nu își pot găsi locul.
Lucrurile se vor schimba în bine chiar din primele zile, mai ales că pentru mulți Berbeci, luna septembrie le aduce mai mulți ași în mânecă decât au visat vreodată.
Până pe 15 septembrie, cei nemulțumiți de felul în care evoluează cariera lor pot găsi o șansă acolo unde nu se așteaptă. Dau tot ce au mai bun pentru a demonstra că pot fi oameni de încredere, oameni cu idei profitabile.
Nativii de foc reușesc să se adune și să comunice mai eficient. Devin mai convingători și vor fi adevărați oameni de echipă.
În a doua jumătate a lunii septembrie, Berbecilor li se arată motive de fericire din punct de vedere amoros. Se vor stabiliza și vor începe povești frumoase, povești de dragoste ca-n filme.
Cei care până acum evitau să se căsătorească vor face un pas în față și s-ar putea să le răsară o verighetă pe deget. Din 16 septembrie încolo, sunt avantajați și în zona călătoriilor.
Berbecilor chiar li se recomandă să mai schimbe puțin aerul și să cunoască oameni noi. Nativii de foc au de făcut multe schimbări mentale, iar deschiderea spre lume nu poate fi posibilă decât prin călătorie.
Zilele norocoase pentru Berbeci sunt 4, 10, 11, 12, 17 și 20 septembrie. Pe 4 și 10 pot încheia contracte importante în urma cărora vor începe un proiect fundamental pentru cariera lor.
11, 12 și 17 sunt date potrivite pentru cei care își caută dragostea, iar pe 20 septembrie pot veni cadouri, prime sau bani de la necunoscuți.
Zilele ghinioniste sunt 14, 19, 24 și 30 septembrie. Pe 14 și 19 este bine să evite discuțiile în contradictoriu cu prietenii, indiferent pe ce teme.
Nu sunt zile bune pentru armonizarea relațiilor nici 24 și 30 septembrie, iar aici vorbim despre relațiile de familie. Dacă își temperează pornirile, vor depăși cu bine posibilele conflicte și nu vor avea bătăi în plus de cap.