News

Zona din România în care apariția unui nou vulcan nu e exclusă: “Nu putem garanta că nu va izbucni”

În contextul ultimelor cutremure, experții în geologie nu exclud ca în România să asistăm la apariția unui nou vulcan. În ce zonă ar putea fi localizat acest fenomen.
21.02.2023 | 06:59
Zona din Romania in care aparitia unui nou vulcan nu e exclusa Nu putem garanta ca nu va izbucni
Experții cred că în zona de sud din România ar putea apărea un vulcan. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un doctor în geodinamică din Statele Unite ale Americii consideră că seria de cutremure neașteptate din județul Gorj ar putea fi legate de un fenomen pe care toți experții îl credeau de domeniul trecutului: un posibil vulcan activ.

Experții cred că în zona de sud din România ar putea apărea un vulcan

Începând cu data de 13 februarie 2023, România și-a redescoperit o nouă zonă seismică în care mișcările scoarței terestre au reizbucnit. E vorba de Oltenia. Specialiștii spun că seismele puternice din această parte a țării ar putea însemna și reapariția unui fenomen care a mai avut loc în România în urmă cu mii de ani.

ADVERTISEMENT

Vlad Manea, doctor în geodinamică la Universitatea Caltech, în SUA, profesor și cercetător în Mexic și Japonia, cu peste 3.000 de citări Google Scholar, spune că nu este exclus ca țara noastră să se confrunte cu o erupție vulcanică.

Deși admite că șansele unui astfel de dezastru natural sunt minime, el subliniază că nu există un ”nu absolut”. ”De regulă, unde sunt cutremure sunt și vulcani. Nu peste tot, dar în general unde sunt cutremure sunt și vulcani în apropiere, cel puțin în zona circum-Pacifică este o relație destul de clară între cele două fenomene”, explică Manea, pentru Adevărul.

ADVERTISEMENT

Este cunoscut faptul că țara are două lanțuri de munți vulcanici: Oaș, Gutâi, Țibleș, în nordul Carpaților Orientali, respectiv Căliman, Gurghiu și Harghita, în sudul Orientalilor. Pot exista situații în care vulcanii stinși se pot reactiva. Pe de altă parte, pot fi erupții care să apară practic de la zero.

În acest al doilea caz sunt zonele în care nici măcar nu au existat anterior activități vulcanice sau acestea nu le-au fost cunoscute experților. Expertul din SUA este de părere că, dacă ar fi să apară un vulcan nou activ, în România, sudul țării ar fi o zonă predispusă.

ADVERTISEMENT

Expertul în geologie, despre seismele din Gorj: “Nu sunt din nimic ultimele cutremure”

Vlad Manea este de părere că ultimele seisme din Gorj nu au venit din senin. ”Dacă e să apară un vulcan nou la noi, ar fi în partea de sud, unde există activitate seismică, activitatea tectonică, că nu sunt din nimic cutremurele astea. Cutremurele vin pe un anumit fond de tensiune corticală acolo și atunci probabil că în partea de sud e posibil să se reactiveze.

Mai sunt și așa-zisele explozii freatice în cazul vulcanilor, adică în momentul în care camera magmatică e aproape de suprafață și are loc, să zic, o ploaie sau dintr-un anumit motiv există un lac în craterul vulcanului care se golește pe una dintre fracturi și apa intră în contact cu acel corp magmatic poate să aibă loc o erupție vulcanică de natură freatică. Dacă vreți o echivalență, ar fi ca atunci când pun o picătură de apă într-o oală cu ulei încins, e același fenomen, ca figură de stil”, explică profesorul, pentru sursa citată.

ADVERTISEMENT

La nivel mondial, un astfel de caz al apariției de la zero al unui vulcan este documentat în urmă cu 80 de ani, în Mexic. Nici măcar oamenii de știință nu l-au anticipat. ”Secolul trecut, Mexic a fost practic singura țară care asistase, cred că în 1943, la nașterea unui vulcan de la zero, pe un ogor, într-un un lan de porumb.

Se cheamă Vulcanul Paricutin. A fost destul de bine documentat la acea vreme, dar a fost eclipsat de al Doilea Război Mondial, deci nu era în fluxul de știri principal”, precizează profesorul.

ADVERTISEMENT