News

50 de răniți, după un incident aviatic în care a fost implicată o aeronavă Boeing. „S-a întâmplat o cădere rapidă”

O aeronavă Boeing a fost implicată într-un incident aviatic, cu 50 de răniți. O „problemă tehnică” a provocat „o mișcare puternică”.
11.03.2024 | 11:36
50 de raniti dupa un incident aviatic in care a fost implicata o aeronava Boeing Sa intamplat o cadere rapida
50 de răniți, după un incident aviatic în care a fost implicată o aeronavă Boeing. Foto (descriptiv) Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Un incident aviatic a avut loc, luni, în urma căruia cel puțin 50 de oameni au fost răniți. S-a întâmplat în timpul unui zbor de la Sydney la Auckland, al companiei LATAM Airlines. O aeronavă Boeing 787-9 Dreamliner a fost implicată.

Aeronavă Boeing, implicată într-un incident aviatic. 50 de oameni sunt răniți

Reprezentanții companiei sud-americane au transmis că a existat o problemă tehnică, care a provocat „o mișcare puternică” în timp zborului din Australia până în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. Reuters precizează că avionul a aterizat conform programului.

ADVERTISEMENT

Un purtător de cuvânt al companiei aeriene spune că mai mulți pasageri și angajați au fost „afectați”, în urma incidentului. O ambulanță Hato Hone St John a fost solicitată la fața locului, iar cele 50 de persoane au primit îngrijiri medicale.

Conform sursei citate, un om este în stare gravă. Celelalte persoane s-au ales cu răni ușoare și moderate. „S-a întâmplat o cădere rapidă” în timpul zborului, a declarat un pasager pentru NZ Herald.

ADVERTISEMENT

Reuteres menționează că Boeing şi LATAM nu au oferit explicații referitoare la cauza incidentului aviatic. De altfel, aceasta nu este singura întâmplare de acest fel, din ultima vreme, în care este implicată o aeronoavă Boeing.

Fereasta unui avion Boeing a explodat

Un alt incident grav s-a produs la începutul acestui an, în luna ianuarie,cu un model Boeing 737-9 MAX, în timpul unui zbor al companiei Alaska Airlines. O fereastră a avionului a explodat la 4.876 de metri altitudine, forțând echipajul să se întoarcă de urgență la Aeroportul Internațional Portland, Oregon.

ADVERTISEMENT

În aeronavă se aflau 171 de pasageri și șase membri ai echipajului, care au trecut prin spaima vieții lor. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranță și nu au fost persoane rănite. Evenimentul este investigat de National Transportation Safety Board și Administrația Federală a Aviației.

Alt eveniment a avut loc cu doar câteva zile înainte, un Boeing 777 fiind nevoit să aterizeze de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce o roată s-a desprins în zbor. Totul s-a produs în timpul decolării aeronavei care aparține United Airlines și efectua o cursă UA35 între San Francisco (SFO) – Osaka (KIX).

ADVERTISEMENT

Mai multe autoturisme parcate în apropiere de aeroportul din San Francisco au fost avariate, iar cursa a fost amânată. Nu au existat victime printre pasageri și angajații companiei. 235 de călători și 14 membri ai echipajului se aflau la bord.

 

 

ADVERTISEMENT