News

70% dintre avioane vor fi mâine blocate la sol, în ROM NIA. Controlorii de trafic intră în grevă!

Doar 30% din avioanele care trebuiau să circule mâine în intervalul orar 11- 13 vor mai zbura, restul urmând să fie blocate la sol din cauza unei greve organizate de controlorii de trafic de la...
14.07.2015 | 11:43
70 dintre avioane vor fi maine blocate la sol in ROM NIA Controlorii de trafic intra in greva
ADVERTISEMENT

Doar 30% din avioanele care trebuiau să circule mâine în intervalul orar 11- 13 vor mai zbura, restul urmând să fie blocate la sol din cauza unei greve organizate de controlorii de trafic de la Romatsa. Greva a fost anunţată încă de săptămâna trecută, sindicaliştii de la Romatsa arătându-se deschişi negocierilor cu patronatul. Între timp nu s-a ajuns însă la nicio soluţie.

„Am avut astăzi o întâlnire la Romatsa, nu ştiu cum să spun dacă a fost conciliere, mediere… . Cel mai important este că nu s-a rezolvat niciuna dintre cele 14 revendicări ale noastre. Nu am ştiut absolut nimic (despre întâlnire — n. r.). Am aflat de la presă că domnul Titea (secretarul de stat din Ministerul Transporturilor n.r.) a intrat în Romatsa la ora 10,00. Din păcate, ca şi până acum, în prezenţa domnului ministru, domnul director general face afirmaţii că este de acord cu toate cele 14 puncte, aşa cum a spus şi în faţa presei. Ok, haideţi să stingem punctul 1. A, păi aici nu sunt de acord. Punctul 2. Nu, păi aici nu pot face chestia asta. La punctul 5, nici aici nu sunt de acord. Absolut nimic. Niciunul dintre cele 14 puncte nu s-au rezolvat”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Gabriel Tudorache, controlor de trafic aerian la Romatsa, liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian şi purtător de cuvânt, citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Gabriel Tudorache a afirmat că directorul general al ROMATSA a dat o decizie retroactivă prin care a tăiat salariile liderilor de sindicat şi a mărit sporurile unor directori şi şefi de tură pentru a convinge oamenii să renunţe la greva de avertisment.

Potrivit normelor europene, orice instituţie care lucrează la „foc continuu” este obligată să asigure pe perioada protestelor 30% din activitate, a declarat pentru EVZ Tudorache.

ADVERTISEMENT

„Legea internă ne obligă să asigurăm zboruri care au ca pasageri preşedinţi, monarhi, zboruri umanitare sau de poliţie aeriană”, a explicat acesta.

Potrivit lui Tudorache, în decursul unei zile circa 3.000 de avioane zboară deasupra României, însă unele intervale orare sunt mai puţin aglomerate iar altele mai aglomerate. În intervalul 11-13, câteva sute de avioane ar trebui să zboare în spaţiul aerian românesc, dar numărul acestora va fi redus cu 70%.

ADVERTISEMENT

Probleme cu patronatul

Tudorache spune că negocierile cu patronatul pe tema contractului colectiv de muncă s-au blocat, deoarece conducerea nu ar fi acceptat niciuna din cele 14 revendicări.

„Au încercat să ne impună semnarea unui acord prin care să acceptăm parţial o parte din propunerile patronatului, dar am refuzat deoarece pe perioada derulării acordului nu am fi putut desfăşura protestul”, a spus Tudorache, pentru EVZ.

ADVERTISEMENT

O revendicare importantă viza creşterea veniturilor pentru angajaţii Romatsa cu 2-3% în 2015. „În schimb, conducerea ne obliga în cadurl negocierilor să acceptăm cheltuieli salariale cu 2 milioane de lei mai mici. Banii erau pentru cele 40 de posturi pe care le-au trecut în organigramă, la nivleul conducerii”, a mai spus liderul sindical.

De asemenea, în timpul mandatului ministrului Dan Şova,a fost semnat un memorandum privind pensionarea controlorilor de zbor la aceeaşi vârstă prevăzută în normele europene, care însă nu au fost tranpuse încă în legislaţia naţională. „Dacă până în 2001 exista grupa 0 de muncă pentru noi, acum ne pensionăm ca toţi ceilalţi angajaţi, la 65 de ani, în condiţiile în care în majoritatea statelor europene pensionarea se face la 50 , 52, 54 de ani”, a mai spus Tudorache.

Sursă: www.evz.ro

ADVERTISEMENT