Sport

A apărut clasamentul FIFA. Pe ce loc se află România înainte de EURO 2024?

Federația Internațională de Fotbal a publicat o nouă listă a celor mai bune echipe naționale. Față de luna decembrie, România se află cu două locuri mai jos în clasamentul FIFA.
15.02.2024 | 20:34
A aparut clasamentul FIFA Pe ce loc se afla Romania inainte de EURO 2024
România și-a aflat locul din clasamentul FIFA. Sursa Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Înainte de EURO 2024, România nu a primit o veste foarte bună. Echipa națională condusă de Edi Iordănescu este cu două poziții mai jos în clasamentul FIFA, față de luna decembrie.

A apărut clasamentul FIFA. Pe ce loc se află România înainte de EURO 2024?

Așadar, România ocupă locul 45 în clasamentul FIFA și a prins topul celor mai bune 50 de naționale din maximul de 210. Actualizarea listei a venit imediat după turneele din Africa și Asia, unde Coasta de Fildeș și Qatar au triumfat.

ADVERTISEMENT

În top 10 nu a avut loc nicio schimbare. Argentina a rămas liderul clasamentului și este urmată de Franța, Anglia, Belgia, Brazilia, Olanda, Portugalia, Spania, Italia și Croația. Cele mai mari creșteri în clasament le-au avut Angola cu 24 de locuri (93) și Qatar cu 21 (37), iar la polul opus au fost India (117) și Guineea-Bissau (118) care au coborât 15 poziții.

România va disputa două meciuri de pregătire la finalul lunii martie. „Tricolorii” vor să fie în formă maximă înainte de EURO 2024 din vară care va avea loc în Germania. Naționala lui Edi Iordănescu le înfruntă în martie pe Irlanda de Nord (22 martie) și Columbia (26 martie).

Cât costă biletele la amicalul România – Irlanda de Nord de pe Arena Națională

Primul meci amical al anului pentru naționala României este cel cu Irlanda de Nord de pe Arena Națională. Duelul va avea loc pe 22 martie, de la ora 21:45. Va fi, de asemenea, primul meci al „tricolorilor” după performanța calificării la EURO 2024.

Prețul biletelor la partida amicală cu Irlanda de Nord este de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). Potrivit celor de la FRF, copiii cu vârsta sub 14 ani vor avea acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2.

În al doilea meci de pregătire din luna martie, „tricolorii” vor da piept cu naționala Columbiei, o adversară mult mai bine cotată. Partida va avea loc pe Stadionul „Wanda Metropolitano” din Madrid, arena celor de la Atletico, cu o capacitate de 70.460 de locuri. Duelul va avea loc pe 26 martie, ora 21:15 (ora României).

România, încă două partide amicale în luna iunie

În total, România va disputa cel puțin 4 meciuri amicale înainte de participarea la EURO 2024. După cele două meciuri amicale din martie, „tricolorii” urmează să dispute alte două meciuri de pregătire în luna iunie, înaintea turneului final.

Conform calendarului FIFA, după perioada 18-26 martie, când vor avea loc, printre altele, și barajele pentru Euro 2024, următoarea pauză va fi în perioada 3-11 iunie, înainte de startul EURO 2024 din Germania. „Tricolorii” vor înfrunta Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (8 iunie) pe Stadionul Steaua.