Life

A câștigat la loto, fără să își dea seama timp de câteva luni! Ce numere a jucat: “Șocul vieții”

Femeia care a câștigat la loto, fără a-și da seama timp de câteva luni. Ce numere i-au adus un premiu colosal. A trăit șocul vieții sale.
31.01.2024 | 21:13
A castigat la loto fara sa isi dea seama timp de cateva luni Ce numere a jucat Socul vietii
Ce a făcut femeia cu banii câștigați. Sursa foto: BBC
ADVERTISEMENT

O femeie a câștigat la loto și nu a știut acest lucru câteva luni bune. A avut parte de un șoc imens atunci când a aflat că este beneficiara unui premiu cu multe zerouri. Cum a fost posibil totul? Cazul ei a ajuns viral.

Femeia care a câștigat la loto și nu a știut luni bune. Numerele care au îmbogățit-o

O femeie din Marea Britanie, pe nume Deborah Burgess, are o poveste de viață foarte interesantă. Deși nu obișnuiește să joace des la loto, a reușit să câștige într-0 zi marele premiu. Însă, a aflat peste câteva luni că a devenit milionară și nu i-a venit să creadă, căci și-a pierdut orice urmă de speranță după câteva jocuri eșuate.

ADVERTISEMENT

Deborah Burgess a fost înștiințată de victoria sa printr-un e-mail. Nu își verifică în mod regulat contul, iar din cauza unor probleme de sănătate cu care s-a confruntat, a uitat să mai facă asta. Deborah a stat internată, iar după externare a plecat și într-o vacanță, ca să se recupereze mai ușor.

Femeia a câștigat 1.000.000 de lire sterline

A trecut ceva vreme până s-a vindecat pe deplin, iar Deborah și-a reamintit să mai verifice mail-ul. Avea o mulțime de mesaje când l-a deschis, iar într-unul dintre ele i se preciza de câștigul la loto, mai exact, un premiu de 1.000.000 de lire sterline.

ADVERTISEMENT

Inițial Deborah nu a luat în seamă mail-ul, crezând că este o capcană sau un spam. Din fericire, și-a adus aminte cum a cumpărat un bilet la loto și a avut apoi o altă senzație. A luat imediat legătura cu loteria unde a bifat numerele norocoase.

”Am avut șocul vieții când mi-am verificat contul. Am fost milionară luni de zile, dar nu am știut. Nu joc la Loteria Națională în fiecare săptămână, dar când o fac, cumpăr bilete pentru o lună întreagă prin intermediul contului meu online.

ADVERTISEMENT

Nu-mi verific contul în mod regulat și am stat și prost cu sănătatea pentru o perioadă, inclusiv timpul petrecut în spital. Am fost ulterior într-o vacanță pentru a-mi ajuta recuperarea, așa că au trecut luni până când mi-am verificat efectiv e-mailurile.

Mi-am revenit după câteva luni bune și îmi verificam e-mailurile acasă – erau atât de multe după ce nu am intrat online pentru o vreme. Am observat că aveam unul de la Loteria Națională cu un memento să-mi verific contul pentru că eram câștigătoare”, a detaliat Deborah Burgess, potrivit BBC.

ADVERTISEMENT

Mare i-a fost mirarea când Loteria Națională i-a confirmat că e-mail-ul este unul real. Femeia s-a trezit un om bogat la vârsta de 56 de ani și și-a împărtășit apoi bucuria cu toți cei dragi și cu prietenii virtuali. Cazul său a ajuns inclusiv în atenția jurnaliștilor.

Numerele pe care le-a bifat Deborah Burgess pe bilet au fost: 2, 7, 17, 28, 31, 37. De asemenea, a completat la categoria ”Bonus Ball” cu cifra 8. Ce a făcut britanica după ce s-a văzut cu 1.000.000 de lire sterline în mână?

Ce a făcut femeia cu banii

Extrem de bucuroasă, Deborah Burgess a decis să-și îndeplinească mai întâi niște mofturi. Așadar, în loc de un bilet la loto, și-a achiziționat unul de avion, către Hawaii, unde a avut parte de o vacanță de vis. De asemenea, Deborah a mai spus că va investi banii în renovarea locuinței.

ADVERTISEMENT