Andreea Esca a demonstrat, încă o dată, că știe să facă mai mult decât să prezinte știrile. Vedeta Pro TV a schimbat pentru o seară pupitrul care a consacrat-o cu unul de DJ și a întreținut preț de minute bune atmosfera la Untold.
Andreea Esca a renunțat pentru o seară la pupitrul care a consacrat-o, cel de știri, pentru unul de DJ. Vedeta Pro TV se numără printre celebritățile care au ajuns anul acesta la Untold.
În cazul său, însă, nu a mers doar să-i urmărească pe artiștii consacrați care au susținut spectacole în cadrul festivalului, ci a urcat ea însăși pe scena Time.
Însoțită de Blogul lu’ Otravă, ea a întreținut atmosfera preț de câteva minute și a demonstrat, din nou, că știe să facă mult mai mult decât să prezinte cele mai importante evenimente ale zilei.
Andreea Esca și-a anunțat în prealabil urmăritorii din mediul online, pentru a ști când și unde o pot vedea în cazul în care se află și ei la Untold.
„Ne vedem mâine, vineri, 5 august, ora 19:00… Bineînțeles, doar că schimb pupitrul??? Scena TIME! Muzică cu cuvinte!”, a scris Andreea Esca pe Instagram.
La Untold, alături de Andreea Esca, a petrecut și fiul său, Aris. După ce a mixat pe scena festivalului, vedeta a revenit în social media unde a transmis primele sale gânduri.
Știrista a mărturisit că s-a distrat și, mai mult, poate considera experiența drept o petrecere pentru ziua de naștere. Andreea Esca urmează să împlinească 50 de ani pe 29 august 2022.
„Ce frumos a fost!!! Vă mulțumim mult. Cum tocmai mi-a zis prietena mea, pot să consider că aceasta a fost petrecerea de ziua mea”, a transmis Andreea Esca.