Moment greu printre angajații de la penitenciarul din Iași. Zilele trecute s-a stins din viață una dintre vedetele închisorii, câinele-gardian Tina.
Tina a lucrat împreună cu polițiștii din sistemul penitenciar timp de mai bine de un deceniu, și a participat la sute de misiuni, alături de aceștia.
A făcut parte din primul contingent de câini dresați în România pentru a detecta telefoanele mobile. În cei zece ani de activitate, ea a participat la sute de acțiuni și percheziții în toate penitenciarele din zona Moldovei.
“Ne înclinăm capetele în semn de respect pentru Tina, un câine polițist curajos, un simbol al devotamentului și loialității, care și-a slujit comunitatea cu demnitate și devotament.
Astăzi am pierdut un “camarad ” minunat pentru colegii Penitenciarului Iași, un “prieten” credincios, un cățel frumos și muncitor care a contribuit mult la misiunile efectuate în cadrul sectorului operativ!
Cu inimile pline de recunoștință, vom păstra vie amintirea ei, iar legătura sa cu agentul de poliție a fost una de nezdruncinat. Dumnezeu să o ierte!”, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Iași, pe rețelele sociale.
Din păcate, Tina nu a primit niciodată recunoașterea pe care o merita. În România, câinii de serviciu nu primesc grade profesionale în timpul vieți și nici post mortem. După pensionare, cățelul a fost adoptat de familia agentului care a avut grijă de ea, încă de la vârsta de trei luni.
Folosirea câinilor în activități specifice nu reprezintă o noutate în România, doar ”specializarea” lor s-a mai schimbat. Patrupedele sunt dresate și pregătite să participe la misiuni sau să îndeplinească anumite sarcini în diverse domenii.
”Câinii polițiști”, cum sunt aceștia cunoscuți, pot fi instruiți să detecteze anumite substanțe, să ofere asistență în intervenții speciale sau pot avea pregătire în urmărire și salvare.
De asemenea, unii câini sunt specializați în protecție și salvare sau pot fi chiar folosiți pentru programe de terapie și lucru cu victimele, în situații de criză și traumatisme.