News

A murit unul dintre cei mai longevivi primari din Bihor. Edilul, găsit în stop cardio-respirator

Unul dintre cei mai longevivi primari ai unei localități din județul Bihor a fost găsit în stop cardio-respirator, marți dimineață. Medicii nu au reușit să-i salveze viața și i-au constatat decesul.
30.11.2021 | 20:14
A murit unul dintre cei mai longevivi primari din Bihor Edilul gasit in stop cardiorespirator
A murit Augustin Sărăcuț, unul dintre cei mai longevivi primari din Bihor. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Este vorba despre Augustin Sărăcuţ, primar din partea PSD al comunei Bulz, din județul Bihor. Avea 54 de ani și de mai mult timp se confrunta cu probleme cardiace.

Edilul, aflat la al cincilea mandat, a fost găsit de familie în stare de incoștiență, marți dimineață, în jurul orei 10.00. Au fost chemați medici la fața locului care au ajuns la concluzia că a făcut infarct.

ADVERTISEMENT

Medicii au încercat să-i facă manevre de resuscitare

Cadrele medicale l-au resuscitat în speranța că-l vor readuce la viață, dar în zadar. După multe eforturi, l-au declarat mort.

”În urma apelului prin 112, s-a deplasat un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă, substaţia Aleşd.

ADVERTISEMENT

Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare, însă nu a răspuns şi a fost declarat decesul”, a declarat dr. Liciniu Venter, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, pentru publicația locală Ebihoreanul.

Mesaje de condoleanțe ale apropiaților pentru edil

În urma sa, Augustin Sărăcuț a lăsat multă durere, nu doar în sânul familiei, ci și în al celor care l-au cunoscut.

ADVERTISEMENT

”Dragi prieteni ! A parasit acestă lume a vremelniciei prea repede trecând în vesnicie un distins OM, un prieten drag și adevărat PRIMARUL COMUNEI BULZ, Mircea Augustin Saracut.

Odihna veșnică prietene drag ! Îl rog pe Bunul Dumnezeu sa-ți facă parte de loc luminat cu verdeață și lumină de-a dreapta Lui ! Vine Craciunul draga prietene, iar tu vei colinda prin ceruri alături de îngeri! Fie ca colindul tău să vestească o strigare într-u veșnicie !

ADVERTISEMENT

Numai tu astepti în tindă,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n-ai colinda
si nu stii Prier.
Nici un cantec alb nu vine
fâlfâind mister,
cu o stea si pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler ”, a scris pe facebook Todinca Ghe Vasile, unul dintre apropiații primarului.

Și colegi de breaslă și-au exprimat regretul. Primarul unei comune din apropiere, Negreni, a transmis condoleanțe întregii familii.

”Azi, în sfântă zi de sărbătoare, un om cu suflet bun și zâmbet cald, Mircea Sărăcuț, primarul comunei Bulz, a părăsit această lume. Am pierdut un prieten, un coleg care avea darul de a aduna oamenii în jurul său, prin căldura sa sufletească, prin felul său inegalabil de a-și ascunde suferințele și grijile în spatele unui surâs fermecător.

De azi, ne vei lipsi tuturor! Condoleanțe familiei îndurerate și tuturor locuitorilor comunei Bulz! Dumnezeu să-l odihnească! Cu respectul sincer și prețuirea pe care i le-am purtat, cu multă tristețe. Drum lin spre îngeri, prietene!”, a transmis și Dorin Manea.

Ultimele alegeri locale au fost câștigate tot de Augustin Sărăcuţ. Drept urmare, se afla pentru a cincea oară în postura de primar al comunei bihorene, Bulz. El era trecut recent de la PNL la PSD.

ADVERTISEMENT