Unul dintre cei mai buni jurnaliști de la Antena 1 a părăsit postul de televiziune după cinci ani în care a lucrat aici și a luat parte la unele dintre cele mai importante subiecte. Și-a anunțat plecarea pe rețelele de socializare, iar motivul invocat are legătură cu viața personală.
Laurențiu Rădulescu, unul dintre reporterii prestigioși de la Antena 1, a anunțat pe pagina sa de facebook, la începutul acestei săptămâni, că și-a dat demisia de la postul unde a lucrat jumătate de deceniu. Laurențiu făcea transmisiuni din puncte de interes major pentru public.
Frontul din Ucraina, cutremurul din Turcia sau incendiile din Grecia sunt o parte dintre cele mai relevante subiecte pe care le-a prezentat. Jurnalistul s-a declarat recunoscător momentelor pe care le-a trăit la Antena 1, iar pentru viitor încă nu are planuri bine stabilite.
Laurențiu Rădulescu a precizat că nu știe cu ce se va ocupa de acum încolo și îi apreciază pe cei din breaslă care au ales să nu-și abandoneze profesia aleasă. Mulți admiratori i-au scris mesaje de încurajare și l-au felicitat pentru profesionalismul de care a dat dovadă.
”Din păcate foto nu “ma ajuta” foarte mult ca să descriu ultimii 4/5 ani din Antena1. Dar sunt făcute în locuri în care, din păcate, jurnaliștii ajung. Sau ” din fericire”, continuând sa cred ca dacă lumea n-ar vedea atrocitățile comise ar fi mult mai săracă…informațional.
Ce vreau sa spun este ca sunt recunoscător ultimilor ani și celor care au avut increderea de ma trimite sa transmit din astfel de zone, cum le spunem noi. De la șefi, patroni, care investesc bani mulți în astfel de deplasări, mai ales redacția, operatorii și asistenții care vin cu tine.
Capitolul Antena 1 pentru mine se închide însă aici. Motivele sunt, evident , personale. Despre noile drumuri, sincer nu am habar…Cei care au fost lângă mine…ma înclin, cei care sunt, ma fac sa continui. Iar cei care rămân, credeti-ma, merita apreciați”, a scris Laurențiu Rădulescu pe pagina sa de facebook.
Într-o declarație pentru publicația paginademedia.ro, Laurențiu Rădulescu a transmis că își dorește să se relaxeze în următoarea perioadă. Ulterior, va lua în calcul dacă să-și inițieze un proiect sau dacă va continua cu jurnalismul, profesia care i-a adus notorietate.
Înainte de a face parte din echipa Antenei 1, Laurențiu Rădulescu a lucrat ca reporter la Digi 24, vreme de 8 ani. Anterior, a mai fost angajat tot al postului Antena 1, ca reporter. Referitor la studii, a terminat Filosofie și Jurnalism, iar în plan personal este căsătorit și are un copil.