Un accident extrem de grav s-a petrecut miercuri dimineață pe DN 28, între Războieni și Bălțați, în județul Iași. Trei autoturisme au intrat în coliziune.
În urma impactului devastator a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor trei care se aflau în autoturismele implicate.
Drama rutieră s-a produs în jurul orei 08.30 și, potrivit DRDP Iasi, traficul a fost blocat temporar, pentru măsurătorile de rigoare ale Poliției.
Județul Iași a fost scena unui grav accident de circulație, soldat cu un mort și rănirea altor trei persoane, între localitățile Războieni și Bălțați.
Conform Bzi, o conducătoare auto ar fi pătruns pe contrasens și ar fi acroșat o autoutilitară. Șoferița, care era singura în autoturism, a decedat.
Trei persoane din mașina cu care a intrat în coliziune au fost rănite. Un alt autoturism a fost implicat în acest accident, însă se pare că șoferul nu este rănit.
În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă.
Traficul a fost blocat temporar, pentru măsurătorile conform legii ale celor de la Poliție.
https://www.facebook.com/DRDPIS/videos/678933662692075/?v=678933662692075
Centrul Info-trafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că ”circulația este oprită pe DN 28 Târgu Frumos – Iași, în zona comunei Războieni, județul Iași, după ce a avut loc o coliziune în care au fost implicate 3 autoturisme”.