News

Accident grav la o mănăstire din Bistrița-Năsăud. Un călugăr a căzut din clopotniță

22.03.2021 | 18:43
Accident grav la o manastire din BistritaNasaud Un calugar a cazut din clopotnita
ADVERTISEMENT

Au fost clipe de panică în această după-amiază, în jurul orei 16:00, la Mănăstirea Parva din județul Bistrița-Năsăud, după ce un călugăr în vârstă de 33 de ani a căzut din clopotnița în care se urcase pentru reparații.

Potrivit bistrițeanul.ro, la fața locului au intervenit o ambulanță din cadrul SAJ și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. Pacientul a fost preluat și transportat de urgență la o clinică de specialitate din Cluj cu ajutorul elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou.

ADVERTISEMENT

Din primele informații, acesta a suferit un traumatism cranian sever și se află în comă profundă. Oamenii legii au demarat o anchetă și urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs nefericitul accident.

Un călugăr de la mănăstirea Parva a căzut de la trei metri înălțime

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat pacientul în vârstă de aproximativ 33 de la echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, ajuns primul la locul solicitării.

ADVERTISEMENT

Victima prezenta un traumatism cranian sever prin cădere de la înălțime, era în comă profundă. A fost stabilizat de echipajele medicale și predat elicopterului SMURD de la Baza a Aeromedicală Jibou”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Între timp, la fața locului au ajuns și polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest accident. De asemenea, în cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în vederea efectuării verificărilor de specialitate.

ADVERTISEMENT

Conform primelor date, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din Rebra, călugăr, în timp ce efectua lucrări la o clopotniță, în incinta mănăstirii din localitate, a căzut de la înălțime.

Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

ADVERTISEMENT

O femeie a fost spulberată pe trecerea de pietoni

În altă ordine de idei, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier produs luni după-amiază în orașul Năsăud.

Un autoturism condus de un bărbat de 77 de ani a accidentat o femeie de 51 de ani ce se deplasa în calitate de pieton. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital.

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative în ambele cazuri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis oamenii legii.

ADVERTISEMENT
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Apare o nouă etichetă pe produsele din România: DOR. Semnificaţia noului logo
Așa arată baza de pregătire a României la EURO 2024
Așa arată baza de pregătire a României la EURO 2024
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se...
Simona Halep ar fi părăsit România definitiv. Unde ar fi hotărât să se stabilească sportiva din Constanța
Florin Răducioiu se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui. A uitat...
Florin Răducioiu se întrece în declarații de dragoste pentru iubita lui. A uitat de divorț și și-a găsit fericirea la 53 de ani
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în...
Elon Musk, redus la tăcere atunci când cineva a găsit o hibă în planul său de a coloniza planeta Marte. Despre ce este vorba
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca...
Despre Patriarhul Daniel putine s-au stiut in totii anii acestia. Se stie ca nu este casatorit, dar in 2013, din senin o tanara spunea ca ii este fiica si ca vrea sa faca test de paternitate. Ce s-a aflat acum despre ea
PUTIN CUTREMURĂ întreaga planetă! Decizia ISTORICĂ a fost luată personal
PUTIN CUTREMURĂ întreaga planetă! Decizia ISTORICĂ a fost luată personal
Minunea Sfântului Nicolae de la Mărășești din Primul Război Mondial
Minunea Sfântului Nicolae de la Mărășești din Primul Război Mondial
Vești teribile despre Saveta Bogdan. A ajuns de urgență la spital, cu hemoragie....
Vești teribile despre Saveta Bogdan. A ajuns de urgență la spital, cu hemoragie. Medicii au operat-o!
Drama prin care a trecut Andrei Aradits în adolescență: ”Ne spălau ca pe...
Drama prin care a trecut Andrei Aradits în adolescență: ”Ne spălau ca pe vite, plângeam și îmi era frig...”
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala...
INVESTIGAȚIE. Cum a cumpărat familia Negoiță, parcelă cu parcelă, 12 hectare lângă Hala Laminor. Se fac blocuri lângă mallul de 133 de milioane de euro al lui Robert Negoiță
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc...
Cele 2 zodii care au noroc în toate în luna ianuarie. Se lipesc banii de ele și se schimbă totul la locul de muncă
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română