News

Accident teribil în Alba. Un TIR plin cu oi s-a răsturnat. Au murit 150 de animale. Video

13.02.2021 | 11:07
Accident teribil in Alba Un TIR plin cu oi sa rasturnat Au murit 150 de animale Video
Accident teribil în Alba. Un TIR plin cu oi s-a răsturnat. Au murit 150 de animale.
ADVERTISEMENT

Un șofer de tir a fost rănit grav şi 150 de oi au murit într-un accident produs în Alba. Tragedia a avut loc vineri, 12 februarie, în localitatea Sâncel.

Tirul s-a răsturnat după ce a ieşit de pe şosea şi a intrat în gardul unei şcoli. Imediat, zeci de pompieri şi localnici au ajutat la degajarea drumului şi au încercat să salveze cât mai multe dintre animalele căzute unele peste altele, potrivit Observatornews.

ADVERTISEMENT

”Conducătorul ansamblului de vehicule înmatriculat în Constanţa, în timp ce se deplasa pe Drumul Judeţean 107, în localitatea Sâncel, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat”, a explicat Horea Hendrea, şef Secţia 5 Poliţia Rurală Blaj.

Au murit 150 de oi în urma unui accident teribil produs în Alba

”Drumul nu era acoperit cu zăpadă, după cum se vede, dar ningea, deci era doar zăpada dezgheţată sau un pic de mâzgă”, a precizat Ilie Frățilă, primar comuna Sâncel.

ADVERTISEMENT

Şoferul, un bărbat de 45 de ani, este din judeţul Constanţa. Acesta a fost găsit încarcerat şi inconştient în cabina TIR-ului. Ulterior, a fost transportat la spitalul din Blaj cu multiple leziuni.

”Intervenţia a fost dificilă deoarece şoferul era prins între cabină şi gardul şcolii, iar TIR-ul era încărcat cu oi, multe dintre ele decedate”, a declarat Ovidiu Moldovan, ISU Blaj.

ADVERTISEMENT

Horea Hendrea, şef Secţia de Poliţie 5 Blaj, a transmis că „în cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier”, conform ProTV.

„Maşina era răsturnată. Au început să scoată din oi, le-au triat, care erau moarte deoparte, care nu, încărcate în altă maşină”, a explicat un localnic.

ADVERTISEMENT

Mai mulţi persoane i-au ajutat pe pompieri la degajarea drumului, dar şi la salvarea animalelor. Din păcate, peste 150 de oi au murit în urma accidentului. Celelalte animale au fost preluate de un alt TIR şi duse înapoi la stâna de unde fuseseră luate.

ADVERTISEMENT